Sport

Cine este, de fapt, Alvaro Arbeloa, noul antrenor al galacticilor. Fața mai puțin știută a omului desemnat să o conducă pe Real Madrid

Demiterea lui Xabi Alonso îl aduce pe banca Realului pe unul dintre cei mai discreți foști fotbaliști ai echipei, campion mondial și dublu campion european
13.01.2026 | 08:50
Cine este de fapt Alvaro Arbeloa noul antrenor al galacticilor Fata mai putin stiuta a omului desemnat sa o conduca pe Real Madrid
Alvaro Arbeloa este noul antrenor al celor de la Real Madrid FOTO X
ADVERTISEMENT

După ce a fost învinsă de FC Barcelona în Supercupa Spaniei, pierzând primul trofeu al anului, Real Madrid a decis să se despartă de Xabi Alonso. Acesta a condus echipa în 28 de meciuri, în toate competiţiile din acest sezon, cu un bilanţ de 20 de victorii, 3 egaluri şi 5 înfrângeri.

Alvaro Arbeloa a jucat 12 ani la Real Madrid

Locul lui Xabi va fi luat de un fost coleg de echipă, la Real Madrid și naționala Spaniei. Alvaro Arbeloa a jucat la Real în două perioade: 2001-2006 și 2009 – 2016. Între cele două a evoluat la Deportivo La Coruna și Liverpool. Iar cariera și-a încheiat-o la West Ham, în 2017.

ADVERTISEMENT

La zece ani după despărțirea sa de la Real Madrid, Alvaro Arbeloa a primit rolul de antrenor principal. El vine de la Real Madrid B, pe care a preluat-o în august 2025, în locul altei legende – Raúl González. Înainte, începând cu 2020, Arbeloa a antrenat mai multe echipe de juniori de la Real.

Álvaro Arbeloa Cocan s-a născut în Salamanca acum 43 de ani (împlinește 43 de ani pe 17 ianuarie), dar a crescut în Zaragoza, orașul în care a ajuns înainte de a începe școala. Capitolul educație a fost mereu important în viața sa.

ADVERTISEMENT

Antrenorul Realului e absolvent de jurnalism și are patru copii

Dincolo de fotbal, un detaliu mai puțin cunoscut despre viața noului antrenor al lui Real Madrid este faptul că are o diplomă în jurnalism de la Universitatea Camilo José Cela. În plan personal, Álvaro își împarte viața cu Carlota Ruiz, iubita lui din Zaragoza care e profesoară de școală primară și logoped.

ADVERTISEMENT

Cuplul este extrem de discret, iar nunta lor, care a avut loc în 2009, a fost un eveniment intim, derulat departe de fastul altor evenimente de acest gen. Împreună sunt părinții a patru copii (trei fete și un băiat).

Alvaro Arbeloa este unul dintre puținii foști fotbaliști care s epoate lăuda cu două titluri europene și unul Mondial. El a făcut parte din echipa Spaniei, care a triumfat la EURO 2008 și EURO 2012 și la CM 2010.

ADVERTISEMENT

Doar Casillas, Sergio Ramos, Xavi, Albiol, Iniesta, David Silva, Mata, Fabregas, Reina, Fernando Torres și Xabi Alonso au reușit această triplă istorică. Xabi Alonso, deja fostul antrenor al Realului, este unul dintre bunii lui preieteni.

Arbeloa și Xabi Alonso sunt prieteni buni

Ei au preluat simultan, în vara lui 2025, primele două echipe ale Realului. Acest fapt a făcut ca ei să fie și mai apropiați. La numirea sa la cârma celor de la Real Madrid B, Arbeloa nu a ezitat să-și sărbătorească noua etapă profesională, într-o postare în care a evidențiat și sosirea colegului său: „Sunt foarte fericit pentru această nouă etapă. Istorie pe care tu și cu mine am făcut-o; istorie pe care o vom face. Hai să încercăm, Xabi. Hala Madrid!”

Arbeloa va debuta pe banca Realului mâine, în Cupa Spaniei, contra celor de la Albacete. În campionat, primul meci va fi sâmbătă, pe teren propriu, cu Levante. Madrilenii sunt pe locul al doilea în Liga, la patru puncte de rivalii lor din Barcelon.

Noua echipă a lui Arbeloa, despre care specialiștii spun că a fost ales după modelul Zidane, care a condus și el Real Madrid B, este pe locul al şaptelea în faza grupei din Liga Campionilor și mai are de jucat cu AS Monaco (acasă) și Benfica (deplasare).