Sport

AC Milan are un nou antrenor după despărțirea de Stefano Pioli! A fost prezentat oficial. Update

AC Milan a reușit să găsească un nou antrenor după despărțirea de Stefano Pioli, tehnicianul care a adus singurul trofeu în ultimii 7 ani, titlul în Serie A.
13.06.2024 | 15:51
AC Milan are un nou antrenor dupa despartirea de Stefano Pioli A fost prezentat oficial Update
AC Milan are un nou antrenor. Sursa Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Se pare că șefii lui AC Milan au avut un plan bine pus la punct și au reușit să aducă foarte repede un nou antrenor pe San Siro. Tehnicianul care s-a înțeles cu formația din Serie A a mai antrenat o echipă în Italia.

UPDATE: Paulo Fonseca, prezentat oficial la AC Milan

AC Milan a anunțat oficial că noul antrenor al echipei este portughezul Paulo Fonseca, acesta înlocuindu-l pe Stefano Pioli, plecat după 5 ani de la formația ”rossonero”.

ADVERTISEMENT

Gruparea italiană a anunțat pe site-ul oficial că tehnicianul portughez în vârstă de 51 de ani, care a pregătit-o în stagiunea recent încheiată pe OSC Lille, a semnat un contract pe 3 sezoane.

Paulo Fonseca a mai antrenat în cariera sa formațiile 1º Dezembro, Odivelas, Pinhalnovense, Aves, Pacos Ferreira, FC Porto, Sporting Braga, Șahtior Donețk și AS Roma.

ADVERTISEMENT

AC Milan are un nou antrenor după despărțirea de Stefano Pioli!

Așadar, după plecarea lui Stefano Pioli, căutările lui AC Milan pentru un nou antrenor s-au oprit la Paulo Fonseca. Tehnicianul portughez a părăsit-o la rândul său pe Lille. Formație cu care a terminat pe locul 4 în Ligue 1, poziție care duce în de Europa League.

Antrenorul de 51 de ani a mai antrenat-o pe AS Roma timp de două sezoane. Însă, acesta nu a reușit să facă o performanță notabilă, deși echipa a avut un parcurs bun în Serie A.

ADVERTISEMENT

Pe Paulo Fonseca îl recomandă stilul ofensiv de joc cu care poate să aducă îmbunătățiri vizibile. Dar și încrederea pe care o dă jucătorilor tineri care reușesc să aibă evoluții importante sub comanda portughezului.

În cariera sa a mai antrenat și Odivelas, Pinhalnovense, Desportivo Aves, Pacos de Ferreira, Shakhtar, Braga și FC Porto. Cu ultimele trei formații a reușit să câștige și trofee importante.

ADVERTISEMENT

Acum, Fonseca face pasul către o nouă experiență, poate cea mai grea de până acum. Potrivit lui Fabrizio Romano, acesta a semnat un contract cu AC Milan valabil până în 2026. Totodată, portughezul va câștiga 2.5 milioane de euro pe an și are și opțiune de prelungire.

Presiunea de pe umerii portughezului va fi una destul de mare, având în vedere că președintele Gerry Cardinal, care a achitat peste un miliar de euro, își dorește performanțe demne de istoria formației de pe San Siro.

În sezonul precedent, AC Milan a terminat campionatul pe locul 2 cu 75 de puncte, la 19 puncte diferență de rivala din oraș, Inter Milano. Așadar, în cele două sezoane pe care Fonseca le-ar putea petrece inițial în Serie A, acesta ar trebui să câștige titlul măcar o dată.

Cu cine s-a luptat Fonseca pentru banca lui AC Milan. Zlatan Ibrahimovic a avut ultimul cuvânt

După despărțirea de Stefano Pioli, conducerea lui AC Milan a avut mai mulți antrenori pe listă. Cu ajutorul lui Zlatan Ibrahimovic, omul în care Gerry Cardinal are cea mai mare încredere, lista s-a redus la doar două nume. Paulo Fonseca și Julen Lopetegui.

Lucrurile au devenit mult mai simple pentru gruparea de pe San Siro după ce tehnicianul iberic a decis să se întoarcă în Premier League. Așadar, AC Milan l-a curtat pe Fonseca pe care l-a convins să revină în Serie A.

ADVERTISEMENT