Fostul patron al Milanului îi spune lui Gattuso cum să joace: “Doar aşa vei câştiga”

Sorin Dumitrescu   
în Fotbal international
20/12/2017, 19:28
Fostul patron al Milanului îi spune lui Gattuso cum să joace: “Doar aşa vei câştiga” GALERIE FOTO

Cu Silvio Berlusconi AC Milan a cunoscut cea mai mare perioadă de glorie din istoria clubului şi a cucerit o mulţime de trofee. A început expansiunea în fotbalul italian şi cel mondial cu succesul din 1989 reuşit în finala CCE, 4-0 cu Steaua. Însă din vara acestui an fostul prim-ministru al Italiei a decis să cedeze clubul unui grup de investitori din China, în speranţa că banii acestora vor reuşi să readucă forţa unui Milan din ce în ce mai debil în ultimii ani.

Chinezii au pompat peste 200 de milioane în zece transferuri, dar Milan a rămas o echipă departe de titlu şi de zona Champions League, pe o poziţie la mijloc, iar entuziasmul fanilor de la începutul sezonului s-a transformat într-o uriaşă dezamăgire. A fost înlăturat antrenorul Vincenzo Montella şi adus un fost jucător de legendă al rossonerilor, Gennaro Gattuso. Dar nimic nu s-a schimbat, iar după un duş de gheaţă la Verona, eşec cu 3-0, fostul patron Silvio Berlusconi vine cu câteva sfaturi tactice pentru noul tenhician, care a fost unul dintre jucătorii săi preferaţi.

AC Milan nu poate câştiga jucând cu un singur vârf

“Sufăr şi am o puternică durere văzând că lucrurile nu au mers aşa cum le doream. Nu sunt de acord cu utilizarea unor jucători şi cu modulul folosit. Nu e posibil să joci doar cu un singur vârf, care să fie izolat între trei fundaşi. E nevoie de doi atacanţi şi cu Bonaventura în spatele lor. Din punctul meu de vedere actuala echipă nu are decât trei top player, adică Donnarumma, Bonaventura şi Suso. Restul, cu tot respectul, fără a jigni pe nimeni, nu sunt staruri, iar unii chiar nu au ce să caute la o echipă ca Milan”Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

Berlusconi îi doreşte mult succes lui Gattuso, pe care-l îmbrăţişa primul după finala Champions League din 2007. Însă îi repetă că trebuie să schimbe modulul tactic, folosind unul mai ofensiv. El susţine că s-a consultat cu trei dintre antrenorii de legendă ai clubului, Arrigo Sacchi, Carlo Ancelotti şi Fabio Capello şi că toţi i-au dat dreptate asupra faptului că un singur atacant va fi foarte uşor neutralizat de apărarea adversă.

Închide ×