AC Milan în vizorul Procuraturii. Vezi ce delict grav se ascunde în vânzarea clubului către chinezi

Ionut Neamţu    Sorin Dumitrescu   
in Fotbal international
22/03/2018, 08:55
AC Milan în vizorul Procuraturii. Vezi ce delict grav se ascunde în vânzarea clubului către chinezi

Nu e deloc linişte în casa Diavolului milanez. Vânzarea anul trecut a clubului de către fostul patron, ex-premierul Silvio Berlusconi, unui holding de investitori chinezi, continuă să reprezinte şi la această oră subiect de investigaţie pentru oamenii legii.

Primii care au reacţionat ofensiv la adresa clubului milanez au fost oficialii UEFA, care au deschis de luni bune o anchetă referitor la modul în care a fost realizată operaţiunea de preluare a grupării rossonere de către grupul de afacerişti chinezi, avându-l în frunte pe Li Yonghong.

AC Milan e şi în vizorul forului european

UEFA a şi avertizat că dacă Milan nu va face dovada unei tranzacţii serioase, în care nu există nici urmă de suspiciune privind operaţiunile de tip mafiot de spălare de bani va merge până la a interzice prticiparea la viitoarea ediţie a cupelor continentale, indiferent de ce competiţie ar fi vorba.

Iată însă că lucrurile merg şi mai departe şi este rândul Procuraturii din Milano să treacă la fapte. A fost deschisă o investigaţie pe exact aceeaşi temă a posibilităţii ca tranzacţionarea Milan-ului să ascundă şi o masivă spălare de bani, dar nu cu caracter mafiot, ci, mult mai grav, pentru finanţarea unor acţiuni teroriste.

Totul a plecat de la sesizările făcute de către unele dintre băncile implicate în afacere, care au observat anumite proceduri suspecte de rulare a banilor, proceduri ce dau uşor de gândit asupra unor probleme grave ascunse în spatele vânzării-cumpărării unui club.

Clubul AC Milan a fost vândut în august 2017 pentru suma de 740 de milioane euro