News

Reportaj. AC Milan sau AC 米蘭? “Diavolul”, sub conducerea asiaticilor. Foto

FANATIK.RO a fost acasă la unul dintre cele mai mari cluburi ale lumii. Chiar dacă acum trece printr-o criză de identitate, noua conducere promite să readucă „Il Diavolo” la cel mai înalt nivel
19.11.2017 | 13:32
Reportaj AC Milan sau AC  Diavolul sub conducerea asiaticilor Foto
La data de 14 aprilie 2017, Silvio Berlusconi vindea clubul AC Milan grupului asiatic „Rossoneri Sport Investment Lux” pentru 740 de milioane de euro, chinezii promiţând o mărire exponenţială a capitalului. Campania de achiziţii din vară a fost impresionantă, fiind investite 200 de milioane de euro în transferuri. Noii patroni şi-au propus să se bată cu Juventus pentru „coroană”, dar socotelile lor de-acasă nu s-au potrivit cu socotelile din marele „târg” numit Serie A. După 12 etape, AC Milan este abia pe locul 7, la 13 puncte distanţă de lider şi atmosfera de la club nu este cea mai bună.  
 
Dar, în ciuda rezultatelor slabe din ultimii ani şi din actuala stagiune, AC Milan este unul dintre cele mai mari branduri din fotbal şi patronii chinezi vor să profite de asta şi pe piaţa asiatică, poate cea mai mare din lume, cu sute de milioane de potenţiali consumatori. FANATIK.RO a fost pe „San Siro” şi a aflat unele detalii inedite despre cum funcţionează marketingul unuia dintre cele mai mari cluburi din lume, la câteva luni de la preluarea de către „Rossoneri Sport Investment Lux”. CLICK SUS PE GALERIE FOTO PENTRU A VEDEA IMAGINI 
 
Inter şi AC Milan împart muzeul „San Siro”
 
Aşa cum se întâmplă mai pe toate stadioanele mari, „San Siro” poate fi vizitat în orice zi a săptămânii. Există şi un muzeu al stadionului şi, evident, un tur al celebrei arene. Care costă 17 euro. Turul, nu arena…
Fiind arena primăriei, Inter şi AC Milan împart „San Siro” din 1947, aşa că muzeul de la stadion include tricouri şi accesorii cu jucătorii mari ai celor două echipe. Fiecare echipă are câte un sector rezervat pentru tricouri şi alte accesorii, dar este remarcabil cum, uneori, obiectele de muzeu ale celor două formaţii se amestecă şi sunt poziţionate alături unele de altele. 
 
Un rând al muzeului „San Siro” este dedicat şi naţionalei Italiei, acolo unde stau la loc de cinste tricouri ale campionilor mondiali din 2006, din 1982, dar şi din 1938 sau din 1934. Muzeul nu este unul vast, mai ales că AC Milan şi-a construit un muzeu numai ale ei, fără niciun tricou inamic „nerazzurr” prin preajmă. Însă, tot ce poate vedea turistul iubitor de fotbal aici, pe „San Siro”, este de efect, mai ales că într-un sector special stau ghetele lui Messi, tricourile lui Maradona şi Pele sau echipamentul lui Oliver Kahn, folosit de portarul german în 2001, când Bayern învingea Valencia pe marele stadion milanez în finala Ligii Campionilor.
 
Vestiare separate, magazin comun 
Imediat după intrarea în stadion suntem atenţionaţi că Inter şi AC Milan au vestiare separate, la câţiva metri unul de celălalt, fiecare având stilul lor. Oaspeţii folosesc un al treilea vestiar. Probabil, vestiarele sunt piesa de rezistenţă a turului de stadion, ambele fiind vopsite în culorile celor două echipe.
 
 
Turul continuă pe gazon, pe băncile tehnice şi se încheie cu o raită prin tribune. După care, obligatoriu, ieşirea din stadion se face prin magazinul oficial al celor două echipe de la „San Siro”. Iar cum banii nu ţin cont de culoarea tricourilor, de data aceasta nu avem două magazine, ci de unul singur, împărţit frăţeşte de AC Milan şi Inter. „Diavolii” în stânga, „nerazzurri” la dreapta, fără nicio uşă între ele şi cine doreşte poate să plătească tricourile cu Inter la o casă din partea de magazin cu AC Milan. 
 
Principalii cumpărători, o surpriză!
Ajuns în magazin, reporterul FANATIK.RO şi frenetic a fost frapat de faptul că majoritatea fanilor de acolo erau… asiatici! Foarte mulţi dintre ei, cu întreaga familie. Ei erau cumpărătorii activi din magazin, iar preţurile nu erau deloc de neglijat. Un tricou cu celebrul Bonaventura costa 140 de euro, adică aproape de 650 de lei mioritici. Interesat de faptul că îi vedeam pe asiatici foarte dornici în a cumpăra tricouri şi accesorii cu AC Milan, am întrebat un reprezentant al magazinului dacă tot timpul se întâmplă asta.
„În Milano sunt foarte mulţi chinezi şi mulţi dintre ei câştigă bine. Nu ştiu dacă ştiţi, dar există şi un China Town aproape de centrul oraşului. Ei sunt printre principalii cumpărători, dar nu doar la noi, veţi vedea şi în centru, la Galleria Vittorio Emanuele (n.a. – un magazin cu branduri de lux, ca Prada sau Louis Vutton)”, a dezlegat „misterul” reprezentantul magazinului.
 
În aceste condiţii, nici nu este de mirare că rezultatele aşteptate în primul rând de chinezi nu sunt cele de pe teren, cu goluri, ci acelea cu cifre, din bilanţuri. Din magazin poate fi cumpărat aproape orice cu însemnele clubului. Există până şi borcane cu gazon de pe „San Siro” scoase la vânzare pentru 20 de euro bucata.  
 
Criză de identitate
Noua conducere a cheltuit 200 de milioane de euro încercând să aducă nu simpli jucători pe „San Siro”, ci „eroi”. Pentru că în actuala echipă există o lipsă de nume reprezentative. A fost adus Leonardo Bonucci, de la rivala Juventus, un efort financiar uriaş, 40 de milioane de euro plus unul dintre cele mai mari salarii din Serie A. Patronii aşteptau ca Bonucci să fie noul lider al echipei, Montella i-a dat banderola de căpitan încă din startul sezonului, însă deocamdată Leo nu este „eroul” care să se ridice la înălţimea investiţiilor.
Un alt exemplu este cel al lui Gianluigi Donnarumma. Portarul-minune al Milanului a fost nevoit să treacă printr-o adevărată telenovelă în această vară. Impresarul Mino Raiola l-a sfătuit să nu îşi mai prelungească înţelegerea, moment în care şefii au intrat în alertă. I-au satisfăcut toate poftele doar să rămână la club, în speranţa că va deveni un jucător emblematic pentru fani, un „erou”, aşa cum este tizul său Gianluigi Buffon pentru Juventus. Toate aceste eforturi sunt făcute pentru a-i găsi pe noii Rivera, Baresi, Maldini, Şevcenko sau Pirlo, deşi e mult până departe… 
Bonucci apare doar pe abţibildul Panini în muzeul Milan
AC Milan are stadionul „San Siro” închiriat doar pentru meciuri, activitatea dintre etape fiind desfăşurată într-o altă clădire. Construită de Silvio Berlusconi în partea business a oraşului, un fel de Pipera de la noi, „Casa Milan” este o clădire futuristă unde îşi duc munca zilnic angajaţii clubului. La parterul somptuoasei clădiri se află muzeul lui AC Milan. În muzeul de pe „San Siro” sunt câteva tricouri ale legendelor, dar crème de la crème este în Casa Milan.
 
Costă 15 euro intrarea şi mai ai 3 euro discount dacă ai trecut şi pe la „San Siro”. Muzeul este organizat impecabil, cronologic, de la anul înfiinţării şi până în prezent, anii fiind trecuţi pe podea, iar de o parte şi alta a încăperii sunt tricouri vechi cu legendele clubului şi filmuleţe cu cele mai mari succese. Odată parcurs acest traseu, se intră în camera cu trofee, vedeta muzeului. Acolo stau cele 7 Cupe ale Campionilor, titlurile din Serie A şi toate celelalte trofee.
 
 
Urmează o cameră cu jucătorii care au câştigat Balonul de Aur pentru AC Milan, cu replici ale trofeelor lor (cronologic: Rivera, Gullit, Van Basten, Weah, Şevchenko, Kaka), iar la final este o colecţie Panini în care sunt toţi jucătorii Milanului din anii 60 până astăzi. Jucătorii din echipa de azi apar doar în această colecţie, fiind dificil de plasat lângă nume uriaşe precum Rivera, Maldini, Baresi sau Kaka. Leo Bonucci apare doar în abţibilduri în acest muzeu, în timp ce numele lui Donnarumma este la secţiunea „cel mai tânăr debutant”: 16 ani şi 242 de zile. În mod evident, muzeul se încheie cu o raită în magazinul oficial. Un altul faţă de cel de la „San Siro”, fără să mai fie împărţit cu rivalii „nerazzurri”. Şi aici aceeaşi poveste: majoritatea cumpărătorilor sunt cei asiatici.
 
Revoluţia asiatică
Grupul „Rossoneri Sport Investment Lux” a preluat clubul AC Milan având un plan bine determinat pe termen lung. Conform presei din Italia, chinezii se gândesc ca AC Milan să aibă propriul stadion, iar în discuţie sunt luate în calcul cumpărarea marelui „San Siro”, care aparţine municipalităţii, sau construirea unei noi arene. În anul calendaristic 2016, AC Milan a vândut 650.000 de tricouri, fiind pe locul 10 în lume la acest capitol.
Anul trecut, cele mai multe tricouri vândute au fost cele cu numele japonezului Keisuke Honda, un fotbalist care din actuala stagiune evoluează la Pachuca. Previziunile sunt destul de optimiste pentru anul în curs, 2017, în ceea ce priveşte vânzarea de tricouri, anunţate peste valorile de anul trecut. Iar italienii au scris în dese rânduri despre faptul că noii investitori vor să transforme AC Milan într-o societate care să se autofinanţeze, ei nefiind dispuşi să pompeze bani fără limită, aşa cum se întâmplă cu patronii altor cluburi europene. 
Primul stadion italian fără pistă de atletism
Construcţia stadionului a început în 1925 în cartierul San Siro din Milano, el fiind numit iniţial „Nuovo Stadio Calcistico San Siro” (Noul Stadion Fotabalistic San Siro). Ideea i-a aparţinut preşedintelui de atunci al lui AC Milan, Piero Pirelli. Arhitecţii au proiectat un stadion doar pentru fotbal, fără pistă de atletism, cum erau toate stadioanele italiene construite cu fonduri publice.
 
Inaugurarea s-a făcut pe 19 septembrie 1926, când 35.000 de spectatori au văzut cum Internazionale Milano învingea pe AC Milan cu 6-3. Iniţial, stadionul a fost proprietatea clubului AC Milan. În 1947, Internazionale a devenit chiriaş şi de atunci cele două mari echipe împart arena. A fost redenumit „Giuseppe Meazza” în 1979, după numele unui mare fotbalsit italian care a jucat la ambele echipe, dar mult mai mult la Inter. Aşa că suporterii lui Inter numesc stadionul „Giuseppe Meazza”, în timp ce fanii lui AC Milan îi spun „San Siro”. Renovată complet în 1989, arena a fosti gazda finalelor Ligii Campionilor din anii 1965, 1970, 2001 şi 2016.
 
„Nu am văzut niciodată ca o echipă să schimbe 11 jucători. Nu am înţeles campania lor de transferuri. Cu toţi aceşti bani n-ai putut să cumperi un jucător de top?!”
Silvio Berlusconi, fost patron AC Milan 
 
7 trofee ale Ligii Campionilor a câştigat AC Milan
 
340 de milioane de euro este valoarea jucătorilor din lotul lui AC Milan
 
4,1 milioane de euro anual este chiria plătită de AC Milan şi Inter pentru a folosi stadionul „San Siro” 
 
82.955 locuri are acum stadionul „San Siro”, al cărui teren măsoară 105X68 metri