News

Acces public la informațiile privind legăturile cu Securitatea a unor demnitari. Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor

Deputații au adoptat în mod tacit, miercuri, proiectul legislativ prin care se constituie Registrul public al lucrătorilor din Securitate.
03.11.2021 | 19:15
Acces public la informatiile privind legaturile cu Securitatea a unor demnitari Legea a fost adoptata de Camera Deputatilor
ADVERTISEMENT

Proiectul respectiv permite accesul publicului și mass-mediei la informații despre relațiile cu fosta Securitate ale unor persoane cu funcții și demnități publice, prin posibilitatea de a confirma calitatea de rude ale acestora până la gradul al treilea.

Legea privind accesul la informațiile fostei Securități a fost adeptată de deputați

Sorin Grindeanu, președintele interimar al Camerei Deputaților specifică faptul că în data de 29 octombrie a fost depășit data limită prevăzută pentru a dezbate și supune la vot propunerea legislativă, care se consideră a fi adoptată în temeiul articolului 75 alineatul (2) teza a III-a din Constituție.

ADVERTISEMENT

Proiectul va fi trimis în zilele ce vor urma către dezbatere în Senat, aceasta fiind camera decizională.

Claudiu Năsui: Vrem să asigurăm accesul la datele fostei Securități

„Pentru a asigura dreptul la accesul la informaţii de interes public, orice cetăţean român, precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate la cerere, în legătură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii a rudelor de până la gradul al III-lea ale persoanelor care ocupă următoarele demnităţi sau funcţii: preşedintele României, deputat şi senator în Parlamentul României, membru al Parlamentului European, membru al Guvernului, Avocatul Poporului, primar”, prevede proiectul iniţiat de deputatul USR Claudiu Năsui.

ADVERTISEMENT

Va fi întocmit un raport de evidență

În conformitate cu acest proiect, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității urmează să facă public pe site-ul instituției un registru de evidență a tuturor lucrătorilor Securității.

Acest registru public prevede posibilitatea de căutare după nume și, după caz, pe baza următoarelor criterii: calitatea sau funcția ocupată sau deținută și legătura de rudenie până la gradul al treilea cu persoanele care au deținut sau ocupă respectivele funcții sau demnități, se mai precizează în cadrul acestui proiect.

ADVERTISEMENT

Care sunt prevederile constituționale?

Conform articolului 31 din Constituției României, privind dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public, orice persoană poate avea accesul la toate informațiile necesare fără să fie îngrădit.

De asemenea, articolul din Constituție precizează că până și autoritățile publice sunt obligate să le asigure cetățenilor și oamenilor presei o informare corectă asupra chestiunilor de ordin public.

ADVERTISEMENT

Cu toate acesteam, prevederile Constituției precizează în temeiul art. 12 lin. 1 că: „Nicio persoană nu are dreptul să facă cunoscute activităţi secrete privind securitatea naţională, prevalându-se de accesul neîngrădit la informaţii, de dreptul la difuzarea acestora şi de libertatea de exprimare a opiniilor.”

De altfel, prin divulgarea de informații și date secrete se pot aduce prejudicii intereselor naționale astfel că este interzisă și atrage răspundere celor vinovați de asemenea fapte, element susținut de același art. 12, lin. 2.

Nu demult Camera Deputaților au adoptat mai multe legi ce vizau oamenii fostei Securități. Un astfel de proiect a fost cel al retragerii drepturile acordate persoanelor care au avut calitatea de șef al statului să fie retrase în cazul în care se dovedește că aceștia au avut calitatea de colaborator al Securității.

ADVERTISEMENT