News

Accident de ambulanță. Un om a murit și altul a fost grav rănit după coliziune

Un om a murit și altul a fost grav rănit după coliziune între o ambulanță și un autoturism. Traficul rutier în zona impactului a fost oprit timp de câteva zeci de minute.
17.12.2021 | 12:45
Accident de ambulanta Un om a murit si altul a fost grav ranit dupa coliziune
ADVERTISEMENT

Militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au intervenit vineri, 17 decembrie, la un accident de ambulanță. În urma ciocnirii violente între un autoturism și o autospecială SAJ, un om a murit și altul a fost grav rănit.

Accident de ambulanță

Un grav impact rutier a avut loc în dimineața zilei de 17 decembrie, pe raza localității Roșiori. Un autoturism și o ambulanță s-au ciocnit violent, pe E85.

ADVERTISEMENT

Potrivit reprezentanților ISU “Bucovina” Suceava, la fața locului, au intervenit de urgență pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare, precum și o ambulanță SMURD B2 și două echipaje de ambulanță.

Aceștia au mai spus că două persoane au rămas încarcerate, fiind nevoie de o amplă intervenție pentru ca victimele să fie scoase dintre fiarele contorsionate ale autoturismului.

ADVERTISEMENT

Cele două persoane au fost extrase din mașină, însă una dintre ele, o femeie, a fost declarată decedată, în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viața. Cea de-a doua victimă, un bărbat, a fost găsit conștient și cooperant. Acesta a fost transportat la spital, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că echipajul care se afla în ambulanţa implicată în accident nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

ADVERTISEMENT

Acesta a precizat că, în momentul impactului, ambulanța nu transporta niciun pacient, însă se deplasa la un caz medical.

Oamenii legii cercetează împrejurările şi cauzele în care s-a produs accidentul de la Roşiori, comuna Forăşti. A fost deschis un dosar de ucidere din culpă.

ADVERTISEMENT

Trafic rutier restricționat în urma unui accident de ambulanță

În urma impactului între un autoturism și o ambulanță, traficul pe DN2 a fost oprit pe ambele sensuri de circulație timp de aproximativ jumătate de oră.

“Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că două autovehicule au fost implicate într-o coliziune pe DN 2 Fălticeni – Roman, în afara localității Vadu Moldovei, județul Suceava, traficul fiind întrerupt temporar în ambele direcții.

În urma accidentului, două persoane au fost rănite, fiind efectuate manevre pentru descarcerarea lor și transportarea la spital. Se estimează reluarea circulației în 30 de minute”, potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratului General al Poliției Române.

La ora 08:00, circulația rutieră a fost reluată pe un fir, alternativ, DN 2 Fălticeni – Roman.

ADVERTISEMENT