News

Accident ciudat în Timișoara. Un șofer de 97 de ani a lovit un pieton și a fugit de la fața locului

08.02.2021 | 17:01
Accident ciudat in Timisoara Un sofer de 97 de ani a lovit un pieton si a fugit de la fata locului
ADVERTISEMENT

Un bătrân de 97 de ani s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală după ce a lovit, pe trecerea de pietoni, un alt pensionar, în vârstă de 74 de ani. Accidentul s-a produs luni dimineață, pe strada Pestalozzi din Timișoara.

Potrivit poliţiştilor, şoferul a fugit de la fața locului, dar a fost depistat în scurt timp, pe bulevardul Corneliu Coposu. Cât despre victimă, aceasta a ajuns de urgență la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale. La ora redactării știrii nu au fost făcute publice mai multe amănunte cu privire la starea sa de sănătate.

ADVERTISEMENT

În încercarea de a reduce numărul de accidente, autoritățile locale pregătesc un program de acţiune pentru siguranţă în trafic, destinat pietonilor și bicicliștilor. De asemenea, va fi adusă în discuție și măsura de ridicare a trecerilor de pietoni.

Un șofer de 97 de ani a lovit un alt pensionar pe trecerea de pietoni și a fugit de la locul accidentului

Un bărbat în vârstă de 97 de ani a condus un autoturism pe strada Pestalozzi, iar la un moment dat a surprins şi accidentat un pieton în vârstă de 74 de ani.

ADVERTISEMENT

Ulterior, bărbatul în vârstă de 97 de ani a părăsit locul accidentului fiind depistat la scurt timp pe bulevardul Corneliu Coposu.

În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv bărbatul în vârstă de 74 de ani, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Timiș.

ADVERTISEMENT

Dominic Fritz anunță măsuri radicale pentru stoparea accidentelor

Având în vedere că în ultima perioadă a crescut considerabil numărul persoanelor grav rănite sau chiar ucise pe trecerea de pietoni din cauza neglijenței șoferilor, care „uită” adesea să le acorde prioritate, primarul Dominic Fritz anunță măsuri concrete și solicită Poliției să intensifice controalele și să se asigure că regulile de circulație vor fi respectate.

A mai fost lovit un pieton de o mașină pe trecerea de pietoni, pe Calea Buziașului. Pe mine mă interesează astfel de știri, pentru că sunt conștient că astfel de evenimente nu sunt neapărat accidente, ci sunt simptom al unei infrastructuri care nu este construită pentru a păstra sănătatea pietonilor în primul rând, ci doar pentru a da libertate mașinilor.

ADVERTISEMENT

Cred că asta trebuie să se schimbe. Noi vom publica un program de acțiune pentru siguranța în trafic pentru pietoni și bicicliști. Vrem ca până în 2030 să nu mai fie accidente de acest fel.

Pentru asta, avem nevoie de un anumit tip de infrastructură: treceri supraluminate, semnalizarea corespunzătoare, treceri ridicate. Discutăm și cu Poliția Rutieră, să avem filtre pentru acordarea de prioritate la pietoni și bicicliști.

Cu siguranță acest program, când vom avea bugetul pe acest an, va avea și o alocare bugetară. În următoarele luni, sunt sigur, vom vedea și primele schimbări”, a explicat edilul Timișoarei.

ADVERTISEMENT