Tragedie în Guatemala, după producerea unui accident grav soldat cu 51 de morți. Un autobuz în care se aflau 75 de pasageri s-a prăbușit de pe un pod, la intrarea de nord a capitalei, arată AFP.
Unul dintre cele mai grave accidente rutiere raportate, în ultimii ani, în America Latină, s-a produs luni, 10 februarie, în Guatemala. Potrivit autorităților, cel puțin 51 de persoane și-au pierdut viața.
Victimele se aflau într-un autocar care venea dinspre San Agustin Acasaguastlan. La un moment dat, din motive încă neclare, șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției, iar mijlocul de transport în comun a căzut de pe podul Belize.
Înainte să se prăbușească, autobuzul a lovit mai multe mașini. Inițial, autoritățile au anunțat că 31 de oameni au murit, iar aproximativ zece persoane au fost grav rănite. În următoarele ore, bilanțul victimelor a crescut semnificativ, fiind anunțate cel puțin 51 de decese.
„S-a format un comandament unificat cu participarea mai multor instituţii de asistenţă din ţară şi am scos în total 51 de cadavre din carcasa autobuzului care transporta 75 de persoane”, au transmis pompierii.
Oamenii legii au întocmit o anchetă, urmând să fie stabilite cauzele producerii accidentului. Cercetările vor arăta dacă în autobuz se aflau mai mulți pasageri decât capacitatea autorizată a vehiculului.
Până acum, ultimele informații arată că autocarul erau utilizat de peste 3 decenii. Cu toate acestea, mijlocul de transport în comun avea o licență de transport valabilă, conform ministrului comunicațiilor, Miguel Angel Diaz.
În urma acestei tragedii, președintele ţării, Bernardo Arevalo, a declarat doliu național. „Astăzi este o zi grea pentru familia guatemaleză. Tragedia podului Belize este o durere naţională”, a transmis acesta.
Un accident similar avea loc în 2018, în Peru, America de Sud, după ce un autocar a căzut de pe o faleză, de la o înălțime de circa 100 de metri. Tragedia s-a soldat cu decesul a 52 de oameni.