Un accident violent a avut loc la ieșire din Calafat, pe DN 6. Cinci persoane au fost rănite după ce o mașină s-a izbit violent de un camion care transporta lemne.
Potrivit informațiilor transmise de Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, la ieșirea din Calafat spre Craiova a avut loc o coliziune între un autoturism și un autocamion încărcat cu lemne.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor, fiind raportate cinci persoane rănite. Victimele primesc îngrijiri medicale la fața locului, urmând să fie transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Circulația în zonă se desfășoară alternativ, pe un singur sens, aceasta fiind dirijată de polițiștii rutieri de la fața locului.
Surse aflate la locul producerii accidentului grav susțin că două persoane ar fi murit pe loc în impactul devastator dintre cele două autoturisme.
Un alt accident grav a avut loc zilele trecute în Mamaia. Amalia, o tânără de 19 ani, a murit în urma unui impact dezastruos. Accidentul a avut loc la începutul lunii martie, la intrare în stațiunea de pe litoral. Șoferul mașinii în care se afla tânăra, un băiat în vârstă de 21 de ani, era băut în momentul impactului. Acesta a intrat în coliziune cu un stâlp, moment în care mașina s-a rupt în două.
În urma accidentului rutier, patru persoane cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, pasagere în vehicul, au fost transportate la spital cu răni grave. Printre ele se afla și Amalia, care a fost spitalizată nu mai puțin de trei săptămâni. Din nefericire, corpul ei a cedat din cauza traumatismelor grave suferite. Sâmbătă dimineață inima ei s-a oprit iar medicii nu au mai putut să o ajute, fiind declarat decesul.