Accidentul a fost produs de un tânăr de 25 de ani care a pierdut controlul mașinii în timp ce se afla pe Calea Timișoarei din localitatea Giroc și a lovit din plin un autoturism care era condus de un bărbat de 39 de ani. Cei doi copii erau pasageri în autoturismul bărbatului de 39 de ani.
”Un tânăr în vârstă de 25 de ani a condus un autoturism pe Calea Timişoarei din localitatea Giroc, iar la un moment dat a intrat în coliziune faţă-spate cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș. Potrivit Accident cu doi răniți în Timiș. Un băiat de 7 ani și o fată de 11 ani au ajuns la spital după ciocnirea dintre două mașini. Foto: Tribuna SM, minorii au ajuns la spital.
Șoferul în vârstă de 25 de ani s-a ales acum cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În România, la fiecare 24 de ore mor câte 4 persoane în accidente rutiere. Asta, în condițiile în care într-un an calendaristic au loc peste 3000 de accidente grave.
Drept dovadă, în urmă cu nici 12 ore era declanșat Planul Roșu de Intervenție în Sibiu, acolo unde un microbuz s-a răsturnat. Au rezultat 12 victime după ce în carambolul produs s-au ciocnit între ele alte trei mașini. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare și au ajuns la spital.
”Cele 12 persoane implicate în accident au fost evaluate medical. Două persoane, un bărbat şi o femeie, ambii în vârstă de 65 de ani au suferit multiple traumatisme şi sunt transportaţi la UPU Sibiu”, anunța ISU Sibiu. Restul de 10 persoane au refuzat categoric transportul la spital, considerând că nu e nevoie.
”Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat blocând cele două benzi de mers, iar în coloana formată trei autoturisme au intrat în coliziune pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă”, au transmis și reprezentanții Poliției. Aceste situații mult rea des întâlnite au fost criticate dur de Titi Aur, fost mare campion la raliuri.
Acesta nu s-a ferit să-i critice dur pe șoferii indisciplinați, dar și autoritățile care nu iau nicio măsură concretă pentru a evita tragediile pe șosele. ”A scăzut numărul de morți nu pentru că suntem noi mai cuminți, nu pentru că circulăm noi mai în siguranță, nu pentru că noi facem ceva, ci pentru că avem aceste mașini care ne protejează, a crescut calitatea autovehiculului și pentru că sistemul de intervenție este foarte eficient.
A fost cu foarte mult noroc, dar demonstrează încă o dată că mașina, în ziua de astăzi, te protejează foarte mult, salvează foarte mult, contribuie la scăderea numărului de morți”, a explicat Titi Aur. Cu toate acestea, autoritățile care doar ajustează din ”pix” statistica morții pe șosele sunt puse la zid de fostul mare pilot de raliuri.
”Când spun autoritățile: Uite a scăzut numărul de morți, ar trebui să tacă, ar trebui să înghită în sec, să nu mai spună asta pentru că, da, statistic a scăzut numărul de morți, numărul de răniți grav a mai fost scăzut și din pix, cât mai salvează mașina, cât mai salvează ISU, cât mai scade din pix, și gata, e bine și la vară cald.
Nu e nici bine și nici la vară cald, iar autostrada în România nu este un loc sigur. Se moare în România de 4.5 ori mai mult decât în Franța, pe autostradă“, declara Titi Aur într-o emisiune la DC News. Adevărul e că în țara noastră mor peste 80 de oameni la 1 milion de locuitori, în accidente rutiere, foarte mult raportat la restul țărilor civilizate din Uniunea Europeană.