News

Accident cu nouă persoane, produs în Suceava. Trei copii și doi adulți, spitalizați în urma evenimentului

Un accident grav s-a produs sâmbătă în Suceava. Trei copii și doi adulți au fost răniți după coliziunea dintre două autoturisme.
21.08.2021 | 15:33
Accident cu noua persoane produs in Suceava Trei copii si doi adulti spitalizati in urma evenimentului
ADVERTISEMENT

Zi de sâmbătă cu multe evenimente pe șoselele din România. După tragedia din Vrancea, un alt accident grav s-a petrecut în județul Suceava.

Nu mai puțin de nouă persoane au fost implicate într-un accident de circulaţie produs la ieşirea din localitatea Dărmăneşti spre Rădăuţi.

ADVERTISEMENT

În urma evaluării medicale demarate la faţa locului de echipajele de intervenție, s-a constatat că trei copii şi doi adulți sunt răniți și este necesar transportul la spital.

Accident grav în Suceava. Trei copii și doi adulți, răniți după coliziunea dintre două autoturisme

Cei de la ISU Suceava informează că, în urma accidentului în care au fost implicate două autoturisme, traficul rutier a fost blocat temporar pe ambele sensuri de mers.

ADVERTISEMENT

La fața locului au fost mobilizați pompierii militari de la Detaşamentul de Pompieri Suceava cu modulul SMURD, respectiv o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, o ambulanţă SMURD TIM, iar în sprijinul acestora a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.

În aceste moment, Poliția din județ face cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului, anunță site-ul NewsBucovina.

ADVERTISEMENT

Eveniment rutier tragic și în Vrancea: trei tineri au murit

Primele ore ale zile de sâmbătă, 21 august, au adus o nouă tragedie pe șoselele din țară. Trei tineri cu vârste cuprinse între 14 ani și 19 ani au decedat după ce mașina în care se aflau a intrat într-un copac și apoi s-a răsturnat. Evenimentul a fost consemnat în comuna Bogheşti din judeţul Vrancea.

Accidentul a fost raportat în jurul orei 3:20. Potrivit celor de la IPJ Vrancea, în noaptea de vineri spre sâmbătă, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că în afara satului Plăcințeni, comuna Boghești, o mașină a intrat într-un copac.

ADVERTISEMENT

În urma impactului violent au murit șoferul, un tânăr de 19 ani, și doi pasageri, o adolescentă de 14 ani și un băiat de 18 ani. În mașină se mai afla o persoană.

”În cursul nopții, ora 03.25, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că în afara comunei Boghești, sat Plăcințeni- un autoturism a intrat în coliziune cu un copac.

Polițiștii rutieri sosiți la fața locului au stabilit faptul că, în jurul orei 3.20, un autoturism a părăsit partea carosibilă, a intrat în coliziune cu un copac apoi s-a răsturnat.

Din nefericire, a rezultat decesul conducătorului auto, un tânăr de 19 ani și a doi pasageri, o tânără de 14 ani, respectiv un tânăr de 18 ani. O altă pasageră a fost preluată de ambulanță, conștientă”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.

ADVERTISEMENT
Tags: