Un accident de circulație cu patru mașini s-a produs, vineri dimineața, în București, iar șoferul vinovat a fugit de la fața locului. În aceste momente, bărbatul este căutat de polițiști.
Evenimentul rutier a fost raportat în jurul orei 5 dimineața, pe strada Pucheni din Sectorul 5. Trei dintre vehiculele implicate se deplasau pe carosabil, în timp ce al patrulea era staționat.
Polițiștii rutieri au fost solicitați la fața locului pentru desfășurarea cercetărilor. Verificările au arătat că o mașină condusă de o șoferiță de 42 de ani, dinspre Calea Rahovei către Târgul ,„Pucheni”, a fost lovită în partea din spate de un alt autoturism.
La volanul celui de-al doilea vehicul implicat se afla bărbatul care a fugit de la locul accidentului. Impactul a fost puternic, astfel că ambele mașini au fost proiectate într-o autoutilitară condusă de un șofer de 34 de ani pe sensul opus de mers, dar și într-un autoturism staționat.
Din fericire, în urma accidentului nu au fost persoane rănite, doar pagube materiale. Femeia de 42 de ani și bărbatul de 32 de ani au fost testați pentru alcool, rezultatele fiind negative.
„Ajunşi la fata locului, poliţiştii rutieri au constatat faptul că şoferul celui de-al doilea autovehicul implicat nu se mai afla acolo şi că în urma accidentului de circulaţie au rezultat exclusiv pagube materiale.
Totodată, cei doi conducători auto în vârstă de 42 şi 34 de ani au fost testaţi au aparatul alcooltest, rezultatele fiind zero şi au fost indrumaţi la Biroul Accidente Uşoare pentru soluţionarea accidentului”, au transmis polițiștii rutieri.
Totodată, oamenii legii îl caută pe cel de-al treilea șofer implicat în acest eveniment rutier. El va trebui să explice de ce a fugit din locul respectiv. Cercetările continuă în acest caz.
Amintim că în luna iulie, un minor a fugit de la locul unui accident mortal produs în parcarea Parcului Pantelimon. Adolescentul de 16 ani a urcat la volanul mașinii, deși nu deține permis de conducere. În urma gestului său inconștient, un băiețel de 9 ani a fost ucis, iar sora lui de 7 ani a fost rănită grav.