România înregistrează tot mai multe victime în accidente. Un alt incident rutier grav s-a produs pe un drum din Bihor, iar șase persoane au fost rănite, miercuri dimineață.
Accidentul a avut loc chiar pe DN 76, în județul Bihor. Impactul major a creat perturbări în trafic, fiind restricționat și se desfășoară alternativ, numai pe o bandă.
„Miercuri, 11 septembrie a.c., pompierii militari beiușeni au acţionat pentru salvarea victimelor unui accident rutier, produs pe DN 76, pe raza localităţii Drăgăneşti. Apelul care sesiza producerea accidentului între două autoturisme, în care se aflau şapte persoane, a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 06.45, prin Sistemul Unic de Urgenţă 112.
La locul indicat de apelant au fost mobilizate imediat, două echipaje de pompieri militari din cadrul Secţiei Beiuş, cu o autospecială de intervenţie şi cu o ambulanţă SMURD tip B2, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Bihor, cu ambulanţa tip C1 şi 4 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ)”, a transmis ISU Bihor.
ISU Bihor a subliniat că echipajele SMURD şi SAJ au acționat pentru acordarea ajutorului medical de specialitate pentru cele șapte persoane implicate în accident. De asemenea, șase persoane dintre acestea au avut nevoie să fie transportate la spital.
Totodată, echipajul sosit la locul accidentului a folosit autospeciala de stingere astfel încât să asigurare locul pentru a preveni incendiile la care ar fi putut izbucni.
Polițiștii rutieri au sosit la fața locului și se ocupă de dirijarea mașinilor care trec prin zonă. În altă ordine de idei, IPJ Bihor mai menționează că s-au lovit trei tipuri de vehicule, respectiv un autotren şi două autoturisme.
„Momentan, traficul rutier se desfăşoară alternativ, pe o bandă, fiind dirijat de poliţiştii rutieri. Poliţiştii rutieri urmează să efectueze cercetarea la faţa locului, pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a transmis IPJ Bihor.
Oamenii legii fac cercetări la fața locului și urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul și o anchetă a fost deschisă în acest sens, astfel încât vinovatul să fie găsit.