News

Accident cumplit în Giurgiu. O femeie și un bărbat și-au pierdut viața după ce s-au răsturnat cu mașina

Accident cumplit în Giurgiu, unde o femeie și un bărbat și-au pierdut viața după ce s-au răsturnat cu mașina. Victimele erau pasageri pe locurile din spate.
05.06.2023 | 23:16
Accident cumplit in Giurgiu O femeie si un barbat siau pierdut viata dupa ce sau rasturnat cu masina
Accident cumplit în Giurgiu. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Conform polițiștilor, victimele sunt din Craiova și erau pasageri în autoturismul condus de o tânără de 35 de ani. Victimele aveau 62 și 65 de ani și au avut ghinionul să se afle pe bancheta din spate a autoturismului, fără centură de siguranță. Polițiștii vor încerca acum să afle în ce condiții s-a petrecut acest accident, de fapt de ce a pierdut șoferița controlul volanului.

Accident cumplit în Giurgiu

”Din verificările preliminare efectuate la fața locului, de către polițiști, a rezultat faptul că, o femeie de 35 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 5, în municipiul Giurgiu, ar fi pierdut controlul direcției de mers al autovehiculului, care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

ADVERTISEMENT

În urma producerii evenimentului rutier, conducătoarea autoturismului și pasagerul din dreapta, un bărbat de 34 de ani, din municipiul București nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. O femeie, de 62 de ani și un bărbat, de 65 de ani, ambii din municipiul Craiova, pasageri pe locurile din spate ale autoturismului au decedat, în urma evenimentului rutier”, au transmis polițiștii.

Un accident la fel de grav s-a petrecut tot în Giurgiu în urmă cu o zi, când un biciclist în vârstă de 64 ani a murit după ce a fost lovit de o motocicletă condusă de un bărbat fără permis, pe un drum județean. Conform IPJ Giurgiu, accidentul s-a produs pe DJ 411, între localitățile Singureni și Crânguri.

ADVERTISEMENT

“Din primele cercetări a reieşit faptul că un tânăr de 22 de ani, din localitatea Crânguri, în timp ce conducea o motocicletă ar fi acroşat un biciclist, de 64 de ani, din localitatea Stejaru, judeţul Giurgiu. În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat decesul biciclistului’, precizează sursa citată. Motociclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

El a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate, a reieşit că motociclistul nu avea permis de conducere corespunzător categoriei de vehicul”, a transmis ISU Giurgiu. În paralel, în Mehedinți, un șofer drogat producea un accident extrem de grav pe o șosea intens circulată din județ.

ADVERTISEMENT

Se pare că bărbatul s-a urcat drogat la volan și a intrat cu mare viteză pe o stradă din Drobeta-Turnu Severin, astfel că martorii la accident au asistat șocați cum acesta s-a deplasat în zig-zag zeci de metri, după care s-a izbit de un stâlp. Din fericire în zonă nu se aflau persoane, astfel că nimeni nu a fost rănit. Șoferul în vârstă de 35 de ani a fost identificat și, mare surpriză, nu avea carnet de conducere.

”În urma cercetărilor efectuate sub coordonarea Prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, de polițiștii Biroului Rutier, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți, a fost identificat conducătorul auto.

ADVERTISEMENT

E vorba de un bărbat de 35 de ani, din Drobeta-Turnu Severin. Totodată, polițiștii au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul Drugtest, a rezultat o valoare pozitivă pentru substanța cocaină”, transmite IPJ Mehedinți.

ADVERTISEMENT