News

Accident grav în Dâmbovița. BMW, strivit de un TIR: ”A stins farurile și a intrat pe contrasens”

Un accident grav a avut loc miercuri seara în județul Dâmbovița. Un BMW a fost strivit de un TIR. Șoferul autocamionului spune că participantul la trafic cu care a intrat în coliziune a vrut să se sinucidă.
26.01.2022 | 21:13
Accident grav in Dambovita BMW strivit de un TIR A stins farurile si a intrat pe contrasens
Un BMW, strivit de un TIR într-un grav accident produs în Dâmbovița. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Tragedie pe o șosea din Dâmbovița. Un șofer al unui autoturism marca BMW a murit după ce a intrat în coliziune frontală cu un TIR.

Un BMW, strivit de un TIR într-un grav accident produs în Dâmbovița

Din primele informații, victima, un tânăr de 19 ani, ar fi provocat intenționat acest accident din încercarea de a se sinucide.

ADVERTISEMENT

”A venit pe contrasens şi a intrat în mine. Nu există niciun fel de urmă de frânare. A stins farurile, a intrat pe contrasens şi a intrat sub mine. Nu depăşea pe nimeni, a vrut să se sinucidă. Ce o fi avut, el ştie”, a povestit şoferul TIR-ului, conform Adevărul.

Din datele IPJ Dâmbovița, accidentul rutier a avut loc pe DN72, pe raza satului Șuța Seacă, comuna Raciu. Traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri.

ADVERTISEMENT

”Se efectuează cercetarea la faţa locului, urmează să se stabilească cu exactitate toate împrejurările evenimentului“, precizează IPJ Dâmboviţa.

La locul accidentului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă.

ADVERTISEMENT

”La locul accidentului echipajele de intervenţie au găsit o persoană încarcerată care, din păcate, nu prezintă semne vitale. Echipajele de pompieri acţionează pentru descarcerarea persoanei şi asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor”, anunţă ISU Dâmboviţa.

În acest moment, la fața locului se efectuează cercetarea pentru a se stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului.

ADVERTISEMENT

Accident similar produs și în Lugoj

Un alt tânăr, tot de 19 ani, a lovit din spate, luni, un alt autoturism după ce acesta a virat brusc pentru a schimba sensul de mers, pe centura ocolitoare a municipiului Lugoj, spre autostradă.

Ulterior, poliţiştii au aflat că tânărul şofer vinovat de producerea accidentului lăsase acasă un bilet de adio.

”Un bărbat, în vârstă de 19 ani, a condus un autoturism pe DN 6-Centura Lugojului, dinspre Caransebeş înspre Timişoara, iar la intersecţia cu A6 a intrat în coliziune faţă-spate cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 46 de ani, care circula în aceeaşi direcţie de deplasare.

În urma impactului cele două autoturisme au fost proiectate peste construcţia din intersecţia prevăzută cu sens giratoriu, acestea răsturnându-se în afara părţii carosabile”, a transmis IPJ Timiş.

Potrivit Poliției, şoferiţa a virat brusc spre autostradă, apoi maşina ei a fost lovită din spate. În urma accidentului au rezultat 4 răniţi, printre care o fată de 10 ani.

ADVERTISEMENT