Accident de muncă în Satu Mare. Doi tineri, de aproximativ 20, respectiv 27 de ani, au fost surprinși de un mal de pământ în timp ce efectuau lucrări la rețeaua de apă și canalizare. Un alt coleg a ajuns la spital din cauza unui atac de panică.
Incidentul a avut loc în localitatea Cămârzana, județul Satu Mare, acolo unde muncitorii efectuau lucrări la un șanț pentru reţeaua de apă şi canalizare. Astfel, doi bărbați au fost prinși sub un mal de pământ.
Imediat, muncitorii au sunat la 112 și au cerut ajutorul salvatorilor. Între timp, unul dintre ei a fost scos de colegi, însă pentru celălalt a fost nevoie de intervenția autorităților.
Din fericire, amândoi au scăpat cu viață. La fața locului au primit îngrijiri medicale de la echipajul de terapie intensivă mobilă. De asemenea, ei au fost transportați la spital. Totodată, a mai fost dus la unitatea medicală un alt coleg, ce a suferit un atac de panică.
„La sosirea echipajelor profesioniste la locul evenimentului, una dintre persoane era extrasă, iar pentru cea de a doua, pompierii militari au asigurat zona şi cu ajutorul echipamentului specific au acţionat pentru extragerea acesteia. Cei doi bărbaţi, de aproximativ 20, respectiv 27 ani, au fost predaţi conştienţi şi cooperanţi echipajelor medicale prezente”, a arătat ISU.
La începutul lunii aprilie, un bărbat de 50 de ani și-a pierdut viața după ce a fost îngropat de un mal de pământ, în Tureac, județul Bistrița-Năsăud. Acesta efectua lucrări în apropierea unui drum public.
Două echipaje de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă și un echipaj de prim ajutor SMURD au intervenit pentru salvarea acestuia, însă, din păcate, bărbatul a murit.
„În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul. Totodată, va fi dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului. De asemenea, a fost sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, pentru efectuarea de verificări de specialitate”, a transmis IPJ BN.