Accident deosebit de grav. Un microbuz cu opt pasageri s-a ciocnit cu un TIR. 10 persoane implicate în incident

Bogdan Solomon   
in Hot News
12/07/2019, 20:57
Accident deosebit de grav. Un microbuz cu opt pasageri s-a ciocnit cu un TIR. 10 persoane implicate în incident
Accident grav în județul Prahova. Polițiștii au demarat o anchetă. Sursa foto: Pro TV

Accident rutier grav petrecut în după-amiaza zilei de vineri, 12 iulie, în apropiere de Parcul Industrial Vest Prahova. Un microbuz a intrat în coliziune cu un tir, provocând clipe de groază pentru cei opt pasageri, trei dintre aceștia alegându-se chiar cu răni grave.

Accident grav, soldat cu rănirea gravă a trei persoane

Incidentul a avut loc pe DN72, în județul Prahova, în imediata proximitate a  unui parc industrial. Potrivit informațiilor furnizate de autorități până la această oră,totul ar fi pornit de la o neglijență a șoferului microbuzului, care ar fi refuzat să acorde proritate. În urma impactului extrem de puternic, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Mai concret, la fața locului au ajuns de urgență ambulanțe și echipaje SMURD, trei dintre pasagerii implicați în accident fiind transportați de urgență la spital, în vreme ce alți șapte s-au ales cu leziuni ușoare. Forțele de ordine au demarat deja o anchetă pentru a stabili cauzele exacte care au dus la producerea accidentului. În plus, șoferul repectivului microbuz s-a ales cu dosar pentru vătămare corporală.

Accident cumplit petrecut vineri în județul Prahova. Sursa foto: cancan.ro
Accident cumplit petrecut vineri în județul Prahova. Sursa foto: cancan.ro

Șase persoane au fost rănite într-un alt accident rutier. Șoferul vinovat este minor

Nu este singurul accident de acest gen petrecut vineri pe drumurile patriei. În localitatea Medgidia, județul Constanța, un automobil la volanul căruia se afla o persoană minoră a intrat pur și simplu în mai mulți oameni care circulau regulamentar pe trotuar. În urma impactului puternic, o femeie a fost transportată de urgență cu elicopterul la Spitalul Județean Constanța, în stare gravă. Din păcate, aceasta nu a mai supraviețuit.

În urma accidentului de la Medgidia au rezultat şase victime, dintre care una a fost transportată la Spitalul Judeţean Constanţa cu elicopterul, două sunt în comă la Spitalul Medgidia şi alte trei victime au fost accidentate uşor” , au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles