Accident grav Iași după ce un tren a lovit o autoutilitară la trecerea de cale ferată în localitatea Podu Iloaiei. Un bărbat a rămas încarcerat între fiarele contorsionate. Traficul rutier și feroviar sunt blocate.
Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost rănit după ce a fost izbit de un tren, la trecerea de cale ferată din localitatea Podu Iloaiei. Victima se afla la volanul unei autoutilitare.
„Accident feroviar produs între trenul personal IR 11409 (Iaşi – Hârlău) cu o autoutilitară la trecerea de cale ferată în localitatea Podu Iloaiei. În urma accidentului a rezultat o victimă, şoferul din autoutilitară care este încarcerat şi conştient”, a transmis, vineri, ISU Iaşi.
La fața locului s-au prezentat o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, o ambulanță de prim ajutor calificat și o ambulanță de terapie intensivă mobilă, cu medic.
Salvatorii au reușit să-l scoată pe barbat dintre fiarele contorsionate. Victima era conștientă la acel moment. Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri, inclusiv circulaţia feroviară.
La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc o tragedie în Gara Podu Iloaiei. O tânără de 22 de ani a vrut să traverseze calea ferată, însă nu a observat trenul care trecea și a fost izbită din plin.
„La data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 13:15, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași au fost sesizați despre un accident feroviar, produs în Gara Podu Iloaiei. Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că o tânără de 22 de ani ar fi fost acroșată și accidentată mortal de trenul 6441 care circula pe ruta Iași – Mărășești.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și a fost dispusă efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
În urma impactului violent, trupul ei a fost sfărâmat, iar ea a murit pe loc. Martorii aflați la fața locului au făcut mărturii cutremurătoare. Cei care au asistat la tragedie au fost șocați de scenele violente.