Cel puțin 4 persoane au murit și zeci de pasageri au fost răniți într-o coliziune teribilă care a avut loc între un tren de pasageri și un tren de marfă în orașul Pardubice, din Cehia.
Un tren de mare viteză care transporta aproximativ 380 de persoane de la Praga către oraşul slovac Košice a intrat în coliziune cu un tren de marfă, iar purtătorul de cuvânt al Căilor Ferate Cehe a confirmat că în accident au existat decese și răniţi grav.
Accidentul s-a produs în apropiere de noua stație Pardubice Centar, iar traficul feroviar în această parte a Cehiei este momentan suspendat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției, Markéta Janovská, în prezent nu se poate spune dacă printre victime se numără și străini. „Este încă prea devreme”, a declarat aceasta.
Cei doi mecanici de tren au supraviețuit accidentului, a declarat Martin Kavka, purtătorul de cuvânt al pompierilor Administrației Căilor Ferate. Potrivit acestuia, unul dintre ei a ajuns la spital, iar celălalt este nevătămat.
Potrivit fotografiilor și videoclipurilor publicate pe rețelele de socializare, trenurile s-au ciocnit frontal. Primul vagon din spatele locomotivei trenului expres a deraiat și s-a răsturnat parțial. Trenul de marfă transporta carbură de calciu, dar aceasta nu se găsea în primele două vagoane, astfel că nu a fost pericol de explozie din acest punct de vedere, a declarat Vendula Horáková, purtătorul de cuvânt al pompierilor din Pardubice.
După tragica coliziune, trei spitale din împrejurimi au internat 27 de persoane. Oamenii au suferit în principal răni la cap, leziuni ale coloanei vertebrale şi comoții.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Feroviar, Martin Drápal, a declarat că prejudiciul depășeşte 110 milioane de coroane (4,5 milioane euro). „Prejudiciul legat de trenul de marfă este de aproximativ 50 de milioane de coroane (două milioane euro), cel legat de trenul expres se ridică la 60 de milioane coroane (2,5 milioane euro), iar cele legate de calea de rulare la aproximativ 300.000 coroane”, a informat Drápal.
„Până acum, am descărcat date de pe vitezometrul unei locomotive, am auzit explicațiile unui mecanic de tren și avem date de la echipamentul de securitate al stației”, a declarat un oficial care conduce ancheta, însă un raport final asupra accidentului va fi gata, cel mai devreme, abia la sfârşitul acestui an.