News

Grav accident pe DN2, în Buzău. O persoană a murit după impactul dintre două autoturisme

O persoană a murit luni dimineață, pe DN2 în județul Buzău, într-un grav accident rutier. Poliția Română informează că două mașini au intrat în coliziune, iar victima nu a mai avut șanse, fiind încarcerată.
29.11.2021 | 08:24
Grav accident pe DN2 in Buzau O persoana a murit dupa impactul dintre doua autoturisme
Accident grav în județul Buzău. O persoană a murit în urma coliziunii dintre două autoturisme, pe DN2. Sursa foto: digi24.ro
ADVERTISEMENT

Un grav accident de circulație a fost raportat la primele ore ale dimineții zilei de luni, 29 noiembrie, pe DN2, în județul Buzău.

Accident grav în județul Buzău. O persoană a murit în urma coliziunii dintre două autoturisme, pe DN2

O persoană a murit și o alta a fost rănită după ce două autoturisme au intrat în coliziune pe raza localității Costești. Timp de aproape o oră, circulația rutieră a fost restricționată pe sensul de mers București – Buzău, valorile de trafic fiind în creștere.

ADVERTISEMENT

”Circulația rutieră este blocată în prezent pe ambele sensuri de mers ale DN 2, în localitatea Costești, județul Buzău, unde s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 2 autoturisme.

Persoana încarcerată a decedat. Se fac cercetări pentru stabilirea cauzei producerii evenimentului rutier”, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.

ADVERTISEMENT

La această oră, au loc cercetări pentru stabilirea cauzei producerii evenimentului rutier de pe DN2 – Buzău.

Accident mortal și în Prahova. Situația traficului în țară, luni dimineață

Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, luni dimineață s-au raportat mai multe eveniment pe șoselele din țară.

ADVERTISEMENT

Astfel, pe DN 1, în localitatea Florești, județul Cluj, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate un autocamion și 2 autoturisme, din care au rezultat 2 victime. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers.

Pe DN 1A, în afara localității Zalhanaua, județul Prahova, pe sensul de mers Ploiești – București, conducătorul unui autoturism a accidentat mortal o persoană de sex feminin, care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă a acelei direcții. Circulația rutieră este restricționată pe sensul către București, fiind dirijată alternativ, de poliția aflată la fața locului.

ADVERTISEMENT

”Pe principalele artere rutiere, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești – Brașov, se circulă în condiții de ploaie, pe un carosabil umed, cu valori de trafic reduse.

În Carpații Meridionali, zona muntoasă a județelor: Alba, Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu și Vâlcea, la altitudini de peste 1700 m, ninge viscolit.

Drept urmare, pentru o deplasare în siguranță către aceste zone montane, recomandăm conducătorilor auto montarea lanțurilor pe anvelopele de iarnă”, se arată pe site-ul Poliției Române.

ADVERTISEMENT