News

Accident grav cu o mașină Tesla: două persoane au murit. Automobilul ar fi fost pe pilot automat

19.04.2021 | 12:54
Accident grav cu o masina Tesla doua persoane au murit Automobilul ar fi fost pe pilot automat
ADVERTISEMENT

Accident grav cu o mașină Tesla pusă pe pilot automat. Două persoane au murit, iar poliția suspectează faptul că nimeni nu era la volan.

Doi bărbaţi au murit în statul american Texas în accidentul unei maşini Tesla, a relatat presa din America, citată de DPA.

ADVERTISEMENT

”În proporţie de 99,9%” nimeni nu se afla la volan, a spus purtătorul de cuvânt al poliției, conform Agerpres. Tesla a avertizat șoferii întotdeauna să țină ambele mâini pe volan în timp ce mașina se află pe modul autopilot.

Accident grav cu o mașină Tesla pusă pe pilot automat. Unde erau așezați oamenii din autovehicul

Unul dintre bărbaţi se afla pe locul din dreapta faţă, iar celălalt, pe bancheta din spate în momentul în care maşina a ieşit de pe şosea.

ADVERTISEMENT

Autovehicului a intrat într-un copac şi apoi a luat foc, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei din comitatul Harris, din statul Texas. Incendiul a fost atât de puternic încât mașina s-a făcut scrum.

Autorităţile încă investighează dacă programul de asistenţă pentru şofer al maşinii era pornit, transmite Wall Street.

ADVERTISEMENT

Recomandările oficiale ale Tesla menţionează că funcţia de pilot automat de pe maşinile sale reduce sarcinile şoferului, dar ar trebui să fie folosită doar cu un şofer pe deplin atent, care este cu mâinile pe volan şi este pregătit să preia oricând controlul, conform sursei citate.

Vă amintim că un angajat Apple a murit acum 3 ani după ce mașina sa Tesla aflată pe Autopilot a fost implicată într-un accident rutier. Acesta se juca pe telefon în timpul coliziunii, a dezvăluit ancheta autorităților, potrivit BBC. Sistemul Autopilot a direcționat mașina către o zonă neutră, apoi autovehiculul a lovit o barieră de beton.

ADVERTISEMENT

Walter Huang, în vârstă de 38 de ani, se deplasa în martie 2018 la bordul mașinii sale Tesla Model X, care avea activată funcția Autopilot. Bărbatul nu avea control asupra mașinii pentru că era atent la un joc video pe telefonul său mobil.

ADVERTISEMENT
Tags: