Impactul violent a avut loc seara trecută, pe Șoseaua Colentina din Sectorul 2 al Capitalei. Trei persoane au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme.
Accidentul a avut loc în jurul orei 20.00. Martorii spun că un șofer ar fi vrut să facă stânga, însă fără să îi acorde prioritate unui alt participant la trafic ce circula regulamentar. Totul s-ar fi întâmplat într-o intersecție unde, spun locuitorii, se întâmplă des accidente, motivul fiind, de cele mai multe ori, tot neacordarea de prioritate.
„Probabil a făcut stânga, ca de obicei, că aici sunt mai multe accidente, de pe Colentina spre Maior Băcilă și cei care veneau dinspre Obor. A fost acroșat”, susține un martor, potrivit stirileprotv.ro.
În urma impactului violent dintre cele două autoturisme, ambele au fost distruse.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje, atât de poliție, cât și de ambulanță. Trei persoane aflate în mașina răsturnată au fost rănite în urma impactului. Acestea au fost asistate medical la fața locului și, ulterior, transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, însă rezultatele au fost negative în ambele cazuri.
Intervenția oamenilor legii s-a încheiat și cu o reținere, căci un martor a devenit recalcitrant și chiar i-a agresat și amenințat pe agenții de poliție veniți la fața locului. După ce au reușit să îl imobilizeze, l-au încătușat și l-au dus la secție pentru declarații.
În zonă s-a circulat cu dificultate până ce ambele autoturisme au fost luate de pe carosabil. În cauză a fost deschisă o anchetă pentru a se afla cu exactitate în ce condiții s-a petrecut accidentul.
Un alt accident grav, petrecut exact în aceeași zonă, în septembrie 2024, s-a soldat cu nu mai puțin de șapte victime. Una dintre mașini a intrat într-un stâlp, iar salvatorii au avut parte de o misiune grea, fiind vorba despre șapte persoane încarcerate. În urma impactului, cinci persoane au fost rănite și au ajuns la spital, printre care și o tânără însărcinată.
Cauza producerii accidentului a fost viteza excesivă.