Un bărbat în vârstă de 54 de ani care se deplasat pe lângă bicicletă a murit după ce a fost lovit de o mașină la volanul căreia se afla un bărbat de 68 de ani.
Tragedia s-a petrecut vineri seară, în comuna Lupşa, din judeţul Alba, iar din primele informații se pare că victima mergea pe lângă bicicletă, chiar pe marginea drumului.
La un moment dat, biciclistul a fost lovit de o mașină la volanul căreia se afla un șofer în vârstă de 68 de ani, care a fugit imediat de la locul accidentului.
Un trecător care l-a zărit pe bărbatul de 54 de ani ce zăcea pe marginea părții carosabile a sunat la 112, iar la scurt timp, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție, dar și o ambulanță.
Din păcate, medicii de pe ambulanță nu au mai putut să facă nimic pentru biciclist. După ce s-au chinuit zeci de minute ca să îl readucă la viață, aceștia au fost nevoiți să îi constate decesul.
”Din primele cercetări, a reieşit că bărbatul de 54 de ani, din comuna Lupşa, în timp ce se deplasa pe lângă bicicletă, ar fi fost accidentat de un autoturism. În urma evenimentului, din nefericire, bărbatul a decedat.
După producerea accidentului, conducătorul auto ar fi părăsit locul evenimentului, fiind identificat ulterior în comuna Lupşa”, au transmis oficialii Poliţiei judeţene Alba.
Ulterior, polițiștii l-au depistat pe șoferul vinovat de producerea tragicului accident pe care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În acest caz oamenii legii, au deschis pe numele bărbatului de 68 de ani un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.
Șoferul vinovat a fost dus la audieri și urmează să fie prezentat în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă să stea ani grei în spatele gratiilor.