News

Accident grav în Arad. Doi oameni și-au pierdut viața, după ce o mașină s-a răsturnat într-un canal

06.04.2021 | 23:43
Accident grav in Arad Doi oameni siau pierdut viata dupa ce o masina sa rasturnat intrun canal
ADVERTISEMENT

Un accident rutier foarte grav s-a produs marți seară în județul Arad. În urma acestuia, două persoane au murit, după ce autoturismul în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat într-un canal.

La fața locului au fost mobilizați nu mai puțin de 15 salvatori, care au acţionat pentru descarcerarea celor două persoane ce se aflau în maşină.

ADVERTISEMENT

În ciuda eforturilor echipajelor de salvare, nu s-a mai putut face nimic pentru cele două persoane, fiind declarat ulterior decesul.

Grav accident în Arad. Doi oameni şi-au pierdut viaţa, după ce o maşină s-a răsturnat într-un canal

Din informațiile oferite de ISU Arad, accidentul a avut loc la ieșire din localitatea Ineu, între Delphi si Mocrea. Primele date din anchetă indică faptul că un autoturism Dacia, modelul vechi, scăpat de sub control a ieșit de pe șosea și a căzut în Canalul Morilor.

ADVERTISEMENT

Într-o primă fază, cele două victime au fost scoase din autoturism și s-au demarat imediat manevre de resuscitare.

În ciuda eforturilor echipajelor de salvare, nu s-a mai putut face nimic pentru cele două victime, fiind declarat decesul. Este vorba despre o femeie și un bărbat cu vârsta peste 60 de ani.

ADVERTISEMENT

De asemenea, echipajele de salvare au mai efectuat căutări în autoturism și în afara lui pentru a se căuta alte victime care ar fi putut fi implicate în evenimentul nefericit.

În sprijinul intervenției au fost trimise detașamentul ARAD, SMURD TIM si 1 SAJ. În total 15 salvatori, anunță România24.

ADVERTISEMENT

Cum a fost găsită mașina în canalul din Arad

Potrivit salvatorilor ajunși la fața locului, Dacia a fost găsit în canalul din Arad acoperită cu apă, iar cele două victime erau inconștiente.

”Mașina a fost găsită pe plafon, aproape complet acoperită cu apă. Au fost găsite două victime, un bărbat și o femeie, inconștiente. Cele două victime au fost scoase din autoturism și s-au efectuat manevre de resuscitare”, a anunțat ISU Arad.

În urma accidentului, traficul a fost complet blocat pe DN 792.

ADVERTISEMENT