Doi copii și patru adulți au suferit răni în urma unui accident rutier produs în municipiul Cluj-Napoca. Șoferul unui autoturism a avariat un autocamion și alte două autoturisme.
Incidentul a avut loc pe DN 1N Centura Vâlcele – Apahida, municipiul Cluj-Napoca. Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Sălaj, a acroșat un TIR care circula pe contrasens, după care a pătruns pe sensul opus.
Bărbatul conducea în direcția Vâlcele și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme. Persoanele aflate în mașina condusă de acesta au suferit răni. Este vorba despre un pasager adult și doi copii de doi ani.
În același timp, alți doi șoferi au avut nevoie de înrgijiri medicale. Cu toții au fost testați cu aparatul alcooltest. Potrivit rezultatelor, niciun conducător auto nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
„Astăzi, 10 ianuarie a.c., în jurul orei 08:30, poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe centura Vâlcele-Apahida, în care au fost implicate 4 vehicule.
Din primele verificări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că un bărbat, de 44 de ani, din judeţul Sălaj, care conducea un autoturism în direcţia localităţii Vâlcele, ar fi acroşat semiremorca unui autotren care circula din sens opus. În urma impactului, autoturismul ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu alte două autoturisme”, transmite IPJ Cluj.
Incidentul a avut loc pe Bulevardul Muncii. Un șofer beat a provocat un accident rutier în care au fost avariate alte două mașini. În urma coliziunii, o femeie de 36 de ani a fost rănită.
Deși a fugit de la locul faptei, polițiștii au reușit să-l identifice pe bărbat la scurt timp. Oamenii legii au constatat, în urma unei testări, că șoferul se afla sub influența alcoolului, rezultatul indicând o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Conform cercetărilor preliminare efectuate de către poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 42 de ani, din comuna Bonţida, în timp ce conducea o autoutilitară înspre municipiul Gherla, nu ar fi păstrat o distanţă de siguranţă în mers şi ar fi intrat în coliziune cu un vehicul aflat în faţa sa, la volanul căruia se afla o femeie de 36 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.
În urma impactului, bărbatul de 42 de ani ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe sensul opus de mers, condus de un bărbat de 49 de ani, din judeţul Neamţ. După producerea accidentului, şoferul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea Poliţiei”, informează IPJ Cluj.