News

Accident grav în Iași. Două persoane, aflate lângă o căruță, au murit după ce au fost lovite de o mașină

26.08.2024 | 13:30
Accident grav in Iasi Doua persoane aflate langa o caruta au murit dupa ce au fost lovite de o masina
Doi bărbați au murit după ce au fost loviți de o mașină. Foto: Poliția Română/ Facebook
Un autoturism și o căruță au fost implicate într-un accident rutier grav, produs duminică în Iași. Doi bărbați au murit în urma impactului
ADVERTISEMENT

Duminică, în localitatea Sticlăria, Iași, s-a produs un accident mortal. Șoferul unui autoturism a lovit din plin două persoane care se aflau lângă o căruță ce staționa pe partea dreaptă a drumului.

Două persoane au murit în urma incidentului

Doi bărbați, în vârstă de 40 și 47 de ani, și-au pierdut viața, dumincă, în urma unui accident rutier grav. Victimele se aflau lângă o căruță ce staționa pe partea dreaptă a drumului. Șoferul care a produs tragedia se deplasa pe raza comunei Scobinți, dinspre localitatea Fetești, către Sticlăria.

ADVERTISEMENT

„La data 25 august a.c., în jurul orei 20:45, Poliția Orașului Hârlău, a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe DJ 281, în localitatea Sticlăria, comuna Scobinți, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 21 ani, din județul Iasi, în timp ce se deplasa pe raza comunei Scobinti, dinspre localitatea Fetești către Sticlăria, ar fi acroșat două persoane care se aflau lângă un atelaj hipo, atelaj care era staționat pe partea dreaptă a drumului, pe același sens de mers”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

ADVERTISEMENT

La locul accidentului s-a prezentat o autospecială de intervenție și stingere, dar și un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Punctului de Lucru Hârlău și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași.

ADVERTISEMENT

Victimele, în vârstă de 40 și 47 de ani, au fost declarate decedate. Șoferul de 21 de ani a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost zero. În continuare, se derulează cercetări sub aspectul săvârștirii infracțiunii de ucidere din culpă.

ADVERTISEMENT

Fetiță de 3 ani, spulberată pe șosea

O fetiță de 3 ani și un bărbat de 56 de ani au ajuns în stare gravă la spital după ce căruța în care se aflau a fost lovită de un autoturism. Incidentul a avut loc în satul Lespezi, comuna Homocea. La momentul sosirii salvatorilor, victimele erau conștiente.

„O ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea de tip B2 si un echipaj SMURD au identificat două victime conștiente cu politraumatism prin accident rutier, pasageri din căruță.

ADVERTISEMENT

Un copil de sex feminin in vârstă de 3 ani si un adult de sex masculin in vârstă de 56 ani au fost transportați la Centrul Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Adjud de către echipajele medicale”, a declarat pentru presa locală purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea.