Un accident grav a avut loc vineri seară, pe DN 15, în comuna Poiana Teiului, județul Neamț. Un șofer în vârstă de 39 de ani a fost rănit după ce s-a ciocnit violent cu mașina de un autocar în care se aflau 16 persoane.
Potrivit martorilor, bărbatul care se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autocarul ce aparține unei firme de transport din Republica Moldova în care se aflau 16 persoane.
Impactul dintre cele două autovehicule a fost atât de puternic încât mașina șoferului de 39 de ani s-a răsturnat pe partea carosabilă. Acesta a fost scos imediat de martorii care au asistat la întregul eveniment.
”În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din județul Iași, conducea un autoturism pe DN 15, în localitatea Poiana Teiului, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autocar, condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul București.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului autoturismului”, au anunțat reprezentanții IPJ Neamț.
Din fericire, șoferul care a provocat accidentul s-a ales cu răni ușoare și a fost preluat de medicii unui echipaj SMURD pentru a-i acorda îngrijiri medicale.
“În urma evenimentului autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Conducătorul auto a fost scos din autoturism de către participanții la trafic. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD pentru îngrijiri medicale”, transmite ISU Neamț.
Potrivit reprezentanților ISU Neamț, ”nicio persoană din autocarul ce aparține unei companii de transport din Republica Moldova nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”.
Polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere i-au testat pe cei doi șoferi cu aparatul etilotest, dar și drugtest, iar rezultatele au fost negative.
În acest caz, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii incidentului.