Accident grav pe o șoseaua DN 18B, din județul Maramureș. Un autotursim s-a ciocnit de un microbuz în care se aflau adulți și copii. Patru persoane au ajuns la spital în urma incidentului.
În după-amiaza zilei de miercuri, un autotursim, condus de un bărbat în vârstă de 64 de ani, s-a ciocnit de un microbuz școlar în care se aflau opt persoane, între care doi adulți și șase copii cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani.
”Din primele verificări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat de 64 de ani din Suciu de Sus, aflat la volanul unui autoturism, între localităţile Groşi şi Cărbunari, ar fi intrat în coliziune frontală cu un microbuz condus de către un bărbat de 55 de ani.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 64 de ani şi a trei minori cu vârste de 12 şi 14 ani din Târgu Lăpuş, aceştia aflându-se în calitate de pasageri în microbuz”, a transmis IPJ Maramureş.
La fața locului s-au prezentat pompierii militari din cadrul Detașamentului Baia Mare cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. De asemenea, au venit și echipajele de descarcerare și prim ajutor SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
În urma evaluării medicale, șoferul autotursimului și trei copii au fost transportați la spital. Polițiștii au testat conducătorii auto cu aparatul etilotest, însă, potrivit rezultatelor, aceștia nu au consumat băuturi alcoolice.
Doi polițiști, de 28 și 25 de ani, și-au pierdut viața într-un accident violent produs în județul Maramureș. Tragedia a avut loc, mai exact, în orașul Târgu Lăpuș. La volan se afla tânărul de 28 de ani, iar pasageră era și o tânără, tot polițistă, de 25 de ani, care a fost rănită grav.
Șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp. Impactul a fost fatal pentru acesta și colegul de 25 de ani, care a murit pe loc. Șoferul și-a pierdut viața în drum spre spital, potrivit reprezentanților IPJ Maramureș.
Tânăra a fost transportată de urgență la spital cu răni grave. Medicii au transmis că polițista a suferit un traumatism cranian și fracturi la ambele picioare. Este stabilă hemo-dinamic şi respirator, însă ar avea o „o amnezie retrogradă”.