ADVERTISEMENT
News

Accident grav în Sibiu. Coliziune între un microbuz cu marfă și un autoturism. O persoană a decedat

Un accident grav, soldat cu o persoană decedată, a avut loc în județul Sibiu. Un microbuz cu marfă a intrat în coliziune cu un autoturism.
Autor: Adrian Baciu | 04.06.2021 | 17:05
Accident grav în Sibiu. Coliziune între un microbuz cu marfă și un autoturism. O persoană a decedat
Accident grav în Sibiu. Coliziune între un microbuz cu marfă și un autoturism. O persoană a decedat. Sursa foto: Colaj Fanatik

Grav accident produs vineri în județul Sibiu. Un bărbat de 72 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens și s-a izbit puternic de un microbuz care circula regulamentar.

ADVERTISEMENT

Autoturismul victimei s-a făcut bucăți în urma impactului, astfel că șoferul nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire.

Accident grav în Sibiu. Un om a murit după o coliziune frontală între un autoturism și un microbuz cu marfă

Din informațiile oferite de IPJ Sibiu, accidentul s-a produs pe DN 14, la ieșirea din localitatea Târnava către municipiul Mediaș, în cursul după-amiezii de vineri, 4 iunie.

Conform primelor constatări, un șofer de 72 de ani, din Mediaș, aflat în drum spre casă, pe un tronson de drum în curbă la stânga, a pierdut controlul direcției de deplasare, apoi mașina sa a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un microbuz transport marfă.

ADVERTISEMENT

Microbuzul cu marfă era condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Argeș. În urma impactului puternic, șoferul autoturismului a decedat.

Conform sursei citate, în eveniment au fost implicate trei persoane dintre care o persoană încarcerată.

Potrivit Ora de Sibiu, persoana încarcerată a fot găsită de pompieri în stare de inconștiență. Celelalte două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului.

ADVERTISEMENT

”Pe DN 14, km. 50+300, ieșire din Târnava spre Mediaș, un medieșean în vârstă de 72 de ani, în timp ce conducea un autoturism spre municipiul Mediaș, pe un tronson de drum în curbă la stânga, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens.

Acesta a intrat în coliziune cu un microbuz transport marfă, condus regulamentar de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Argeș”, au transmis reprezentanții poliției din județul Sibiu.

ADVERTISEMENT

ISU Sibiu mai precizează că, la eveniment au intervenit pompierii cu o două autospeciale SMURD și un echipaj de descarcerare, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Circulația, desfășurată cu dificultate în zona accidentului

În urma tragicului eveniment rutier, în zonă se circulă îngreunat, în ambele direcţii. Poliţiştii rutieri fac cercetări în vederea stabilirii circumstanţelor exacte în care s-a produs evenimentul, a mai menţionat IPJ Sibiu, conform sursei citate.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!