Un accident în care a fost implicat un microbuz în zona localității Urziceni, județul Ialomița, s-a soldat cu 9 răniți.
Un microbuz a fost lovit miercuri, 2 septembrie, de o mașină care a intrat pe contrasens.
Polițiștii au stabilit că șoferul autoturismului avea 1.41 mg/l alcool pur în aerul expirat, așadar riscă dosar penal.
Conform IPJ Ialomița, șoferul în vârstă de 53 de ani a pierdut controlul mașinii într-o curbă, a pătruns pe contrasens și a intrat într-un microbuz condus de un bărbat de 34 de ani.
Potrivit testării cu aparatul Drager, șoferul autovehiculului avea o alcoolemie de 1.41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul microbuzului nu consumase alcool, au anunțat oamenii legii, potrivit Mediafax.
Nouă persoane au fost rănite în accident, conform datelor oficiale oferite de polițiști.
„Din eveniment au rezultat 9 victime, toate conștiente: 7 din microbuz și 2 din autoturism. Victimelor le-a fost acordat primul ajutor de către echipajele medicale de la locul intervenției, ulterior toate cele 9 victime au refuzat transportul la spital”, a transmis ISU Ialomița, conform sursei citate.
În urmă cu doar o zi, o persoană a murit și alte patru au fost rănite într-un tragic accident produs tot pe DN2, lângă Urziceni. Șoferul unui autoturism care conducea dinspre București spre Urizceni, a pierdut controlul într-o curbă și s-a răsturnat într-un șanț.
Șoferul mașinii și-a pierdut viața, în timp ce ceilalți patru ocupanți au suferit vătămări corporale grave, coform datelor prezentate de autorități.
Știre în curs de actualizare