Accident pe pârtia de schi Rarău. Un bărbat a ajuns la spital după ce a intrat în coliziune cu un ATV ce aparține Serviciului Salvamont. Acesta urmează să ajungă pe masa de operație.
Incidentul s-a produs joi, 20 februarie, în jurul orei 19.30, pe pârtia de schi Rarău. Un bărbat cobora cu placa de snowbord, moment în care s-a izbit de un ATV al Serviciului Salvamont, ce se afla în urcare, conform glasulsucevei.ro.
Potrivit primelor informații, victima nu a fost atentă la traseu. Cei de la Salvamont erau într-o intervenție în acel moment. În urma impactului, bărbatul acuza dureri mari la piciorul drept.
Imediat, un echipaj SMURD l-a preluat și l-a transportat la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc. Medicii au confirmat că există o fractură, astfel acesta urmează să treacă printr-o intervenție chirurgicală, conform sursei menționate.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul. De asemenea, s-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. În același timp, autoritățile atrag atenția asupra respectării regulilor de siguranță pe pârtie.
În urmă cu aproximativ o lună, un alt bărbat a ajuns la spital direct de pe pârtie. Acesta schia pe pârtia Sorica, moment în care a căzut și a suferit o lovitură puternică la cap. Acesta a pierdut controlul direcției în timpul unei coborâri.
Deși purta cască de protecție, căzătura i-a provocat victimei, în vârstă de 54 de ani, un traumatism cranio-cerebral sever. În acel moment, și-a pierdut și starea de conștiență. Impactul a fost atât de puternic încât casca s-a spart.
„Pentru a urgenta transportul acestuia la spital, am solicitat elicopterul de la POA Brașov”, a transmis Salvamont Prahova. Autoritățile transmit turiștilor să schieze cu prudență și să adapteze viteza la starea pârtiei și la gradul ei de dificultate.