ADVERTISEMENT
News

Accident în Capitală. Un tramvai a sărit de pe șine după impactul cu un autoturism

Autor: Adrian Baciu | 30.12.2020 | 16:27
Accident în Capitală. Un tramvai a sărit de pe șine după impactul cu un autoturism
Accident în Capitală. Un tramvai a sărit de pe șine după impactul cu un autoturism. Foto: arhivă

Un accident între un tramvai și un autoturism s-a produs miercuri după amiază pe Șoseaua Petricani din Capitală, soldat cu importante daune materiale și două persoane rănite ușor.

ADVERTISEMENT

În urma impactului, tramvaiul a sărit de pe șine. În ceea ce privește mașina, și aceasta a fost avariată serios, dat fiind faptul că a lovit un copac după momentul coliziunii.

Mai multe persoane se aflau în tramvai în momentul accidentului, însă doar două au avut nevoie de îngrijiri medicale. Niciuna nu a cerut spitalizarea.

ADVERTISEMENT

Accident între un tramvai și un autoturism în Capitală. Două persoane au fost rănite

Un tramvai a deraiat miercuri în București, în stația Fabrica de Glucoză. Din primele informații, liniile 16 si 36 sunt blocate pe șoseaua Petricani, iar tramvaiele circula pe un traseu deviat, anunță Digi24.

Într-un mesaj postat pe Twitter, STB anunță că Liniile 16 si 36 sunt blocate pe Șoseaua Petricani. Tramvaiele circula pe un traseu deviat.

ADVERTISEMENT

”Liniile 16 și 36 – blocate pe Șos. Petricani, în stația Fabrica de Glucoză. Cauza: eveniment de circulație (cu deraiere)”, se arată în postarea STB.

Imediat după producerea accidentului, la fața locului au sosit și echipaje de la Ambulanță pentru a acorda primul ajutor.

ADVERTISEMENT

Polițiștii fac cercetări la fața locului, iar traficul rutier a fost blocat pentru repunerea pe șine a mijlocului de transport în comun deraiat.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 843. 32 pagini + Insert special. Doar 10 lei!