News

Accident în lanț cu 5 mașini în Prahova. Au fost implicate 15 persoane în coliziune

10.04.2021 | 15:55
Accident in lant cu 5 masini in Prahova Au fost implicate 15 persoane in coliziune
ADVERTISEMENT

Se pare că și în acest weekend, neatenția la volan cauzează probleme în trafic. Astăzi, sâmbătă, 10 aprilie 2021, a avut loc un accident în lanț cu 5 mașini, în județul Prahova.

Conform primelor informații, se pare că ar fi vorba despre 5 autoturisme în care se aflau, în total, 15 persoane. Conform Romania24, pompierii au anunțat că se asigură măsurile specifice, după ce s-a produs accidentul din comuna Ariceștii Rahtivani, pe DN72.

ADVERTISEMENT
accident in lant prahova
Accident în lanț cu 5 mașini în Prahova. Sursă foto: Romania24

Accident în lanț cu 5 mașini în Prahova

Cele 15 persoane implicate în această coliziune în lanț refuză să fie transportate la spital. La fața locului, au ajuns o ambulanță, o mașină de descarcerare și o mașină de stingere.

Pare că această zonă este una blestemată. Chiar zilele trecute, un bărbat și-a pierdut viața într-un alt accident auto petrecut pe raza comunei Ariceștii Rahtivani.

ADVERTISEMENT

Conform comunicatului IJP Prahova, marți seară, 6 aprilie 2021, a murit un șofer în vârstă de 43 de ani. Accidentul rutier de zilele trecute a avut loc la Stoenești, comuna Ariceştii Rahtivani. Polițiștii au fost sesizați atunci în jurul orei 22:30.

Se pare că autoturismul în care se afla bărbatul care și-a pierdut viața a părăsit partea caroasbilă și a lovit un copac. Cadrele medicale care au intervenit la fața locului nu au mai avut ce să facă decât să constate decesul victimei.

ADVERTISEMENT

Cum se va circula de Paște

Starea de alertă a fost prelungită în România pentru încă de 30 de zile. Această măsură intră în vigoare începând din 13 aprilie. Vor exista totuși și câteva zile în care circulația va fi permisă până dimineața.

Circulația persoanelor în afara locuinței va fi permisă în perioada 1-2 mai 2021, de Paște, în intervalul orar 20.00 – 5.00. Astfel, enoriașii vor putea să participe la slujbele religioase.

ADVERTISEMENT

În zilele de 23 aprilie, de Sărbătoarea Floriilor și 30 aprilie – Vinerea Mare, operatorii economici își vor putea desfășura activitatea în intervalul orar 5.00 – 20.00, se mai arată în document.

ADVERTISEMENT