Un accident în care au fost implicate două autoturisme s-a produs pe raza județului Timiș în această după-amiază. O persoană a rămas încarcerată, iar printre cele cinci victime se numără și două persoane minore. Cele două mașini s-au tamponat după ce conducătoarea auto a uneia dintre ele a intrat pe contrasesns și a lovit un autoturism condus de un bărbat, care rula regulamentar.
Două autoturisme s-au ciocnit între localităţile Ţipari şi Coşteiu din județul Timiș sâmbătă, 24 august. Cinci persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Lujoj. În urma impactului dintre cele două mașini o persoană a rămas încarcerată, iar două persoane rănite sunt minore.
„O femeie care se afla la volanul uneia dintre maşini a pătruns la un moment dat pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat. În maşina condusă de femeie se mai aflau trei pasageri. Ambii şoferi au fost răniţi, una dintre victime fiind rănită mai grav, celelalte mai uşor. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele femeii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş Alexandra Petrovici pentru Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Timiș, Elena Megherea, la locul accidentului s-au deplasat două autospeciale pentru stingerea incendiilor, cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD, patru ambulanţe SAJ şi un echipaj al Poliţiei.
Ieri, un șofer în vârstă de 60 de ani a pierdut controlul volanului la aproximativ 40 kilometri de Timișoara. Autoturismul a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat într-un șanț din afara părții carosabile, dar șoferul nu a avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare deoarece a reușit să iasă singur din autoturismul avariat.
Bărbatul a fost preluat de ambulanță și a fost trasnportat la spital pentru mai multe investigații medicale. Totodată, a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, test în urma căruia s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice. Oamenii legii i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.