News

Accident înfiorător în Bangladesh! Cel puțin 14 morți și peste 40 de răniți după ciocnirea a două trenuri

12.11.2019 | 13:21
Accident infiorator in Bangladesh Cel putin 14 morti si peste 40 de raniti dupa ciocnirea a doua trenuri
ADVERTISEMENT

Un accident înfiorător s-a petrecut în Bangladesh! Cel puţin 14 oameni au murit şi peste 40 au fost răniţi în coliziunea frontală a două trenuri. Incidentul s-a produs mai exact în estul Bangladeshului, conform unui anunț făcut de un oficial local. Concret, un tren care se îndrepta spre oraşul port Chittagong s-a ciocnit frontal cu un tren care se îndrepta spre capitala Dhaka la ora 03:00 dimineaţa (21.00 GMT) la Brahmanbaria, localitate aflată la circa 100 km est de Dhaka.

Accident înfiorător în Bangladesh!

A rezultat un adevărat carnagiu. Unele compartimente au fost grav avariate, și salvatorii caută în continuare supravieţuitori care ar fi putut să fie blocaţi în interior. Hayat Ud Dowlah Khan, un oficial administrativ din Brahmanbaria spune că la fața locului au venit de urgență mai multe echipaje de intervenție. “Până acum au fost recuperate 14 cadavre. Mi-e teamă însă că numărul este unul mai mare.

ADVERTISEMENT

Rămâne de văzut. Salvatorii caută încă alte cadavre. Imaginea este una cu adevărat înfiorătoare. Încercăm să ajutăm pe toată lumea, să consiliem și familiile celor care au suferit pierderi omenești. De acum încolo căutăm să limităm proporțiile dezastrului. Luăm pas cu pas zona, asigurăm paza și protecția, încercăm să elucidăm și ultimele clipe, să vedem exact ceea ce s-a petrecut, ce s-a întâmplat și ce a dus la o asemenea tragedie, una de proporții. 

Cel puțin 14 morți și peste 40 de răniți după ciocnirea a două trenuri

Transmitem condoleanțe tuturor și îi asigurăm că facem tot ce este posibil aici”, a mai spus Hayat Ud Dowlah Khan. Peste 40 de persoane care au fost rănite au fost internate în spitale”, a subliniat oficialul, adăugând că unele dintre ele sunt în stare gravă. Nu se ştie pentru moment cum a fost posibil ca cele două trenuri să ajungă pe aceleaşi şine de cale ferată.

ADVERTISEMENT

Totuși, accidentele feroviare sunt relativ frecvente în Bangladesh, în principal din cauza nodurilor feroviare nesupravegheate şi a stării proaste a căilor ferate, țara având o infrastructură foarte slab dezvoltată.

 

 

 

Tags: