News

Accident înfiorător în Ialomița! Un consilier local din Suceava şi fetița sa de 10 ani au murit

16.08.2020 | 16:00
Accident infiorator in Ialomita Un consilier local din Suceava si fetita sa de 10 ani au murit
ADVERTISEMENT

Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă, pe Drumul Județean 212, între localităţile Fetești și Movila din judeţul Ialomiţa, după ce un bărbat de 28 de ani s-a angajat în depășire pe linie continuă, fără să se asigure, intrând astfel în coliziune cu un alt autoturism.

În urma impactului puternic, șoferul în vârstă de 36 de ani și fetița sa au murit, în vreme ce alte trei persoane s-au ales cu răni grave și au fost transportate de urgență la spital.

ADVERTISEMENT

Update. Potrivit Monitorul de Suceva, consilierul local Marius Cernescu, în vârstă de 36 de ani, şi fiica sa de 10 ani au murit în accidentul din judeţul Ialomiţa, după ce autoturismul condus de tată a fost lovit violent de o altă maşină. Dan Roibu, un coleg de partid, nu îşi revine din şoc după ce a aflat vestea tristă.

Sunt șocat…Aseară am vorbit cu el, a fost patru zile la mare cu familia, să se relaxeze, iar acum se întoarcerea acasă pentru că aveam de finalizat dosarele pentru depunerea candidaturilor la Primărie. E cumplit ce li s-a întâmplat…era un tânăr muncitor și serios, care a pus pe picioare o afacere și reușise să o facă să meargă, cât să le asigure traiul”, a spus, Dan Roibu pentru monitorulsv.ro.

ADVERTISEMENT

Accident cumplit în județul Ialomița. O fetiță de 10 ani și tatăl său au murit

Consilierul local Marius Cernescu, în vârstă de 36 de ani și fiica sa în vârstă de 10 ani au murit după ce mașina condusă de tată a fost lovită cu o violență extremă de un alt autoturism. Din primele cercetări ale poliției rezultă că suceveanul se deplasa regulamentar

La fața locului au intervenit două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Fetești, o autospecială de stingere cu apă și spumă având și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, trei echipaje ale SAJ Ialomița- substația Fetești și un echipaj al elicopterului SMURD, venit în sprijin.

ADVERTISEMENT

Două dintre victime au rămas încarcerate şi au avut nevoie de intervenţia pompierilor pentru a scăpa dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. Din păcate, în ciuda faptului că au încercat minute în șir să o readucă la viață, medicii s-au văzut nevoiţi să constate decesul fetiţei de 10 ani.

Imagine surprinsă la locul accidentului. Sursa foto: Facebook
Imagine surprinsă la locul accidentului. Sursa foto: Facebook

Cât despre tatăl său, acesta a fost transportat de urgență la Constanța cu ajutorul elicopterului SMURD, însă a murit în scurt timp, din cauza leziunilor suferite.

ADVERTISEMENT

Șoferul care a provocat accidentul s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă

Două dintre victime au rămas prinse între fiarele contorsionate ale mașinilor, eliberarea lor necesitând efectuarea unor manevre de descarcerare din caroseriile avariate.

Din nefericire una dintre victimele încarcerate, minorul în vârstă de 10 ani de sex feminin, prezenta leziuni incompatibile cu viața, a fost preluată de echipajul SAJ care a declarat decesul.

Celorlalte 4 victime le-a fost acordat primul ajutor medical de echipajele de la locul intervenței. Ulterior, un bărbat ce prezenta multiple fracturi la membre a fost transport pe calea aerului de către elicopterul SMURD la Constanta.

Celelalte trei victime, două femei și un bărbat care prezentau diferite traumatisme au fost transportate de către echipajele SAJ, la Spitalul Municipal Fetești. Militarii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiului la locul accidentului”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.

Din primele verificări efectuate a reieșit că, în timp ce conducea un autoturism din direcția Movila către Fetești pe DJ212, un bărbat de 28 ani din comuna Movila ar fi depășit pe linie continuă și a lovit frontal un alt autovehicul care circula regulamentar din sens opus, la volanului căruia se afla un bărbat de 36 de ani.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul a doua persoane și rănirea altor 3, acestea fiind transportate la unități medicale. Se continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa și vătămare corporală din culpă”, se arată în informarea transmisă de Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița.

ADVERTISEMENT