News

Accident înfiorător în India. 14 persoane au murit după ce au fost călcate de tren

08.05.2020 | 11:28
Accident infiorator in India 14 persoane au murit dupa ce au fost calcate de tren
ADVERTISEMENT

Un accident groaznic a avut loc în India, iar 14 persoane au murit, vineri, după ce au fost călcate de tren.

14 persoane au murit după ce au fost călcate de tren

Conform Mediafax, care citează Reuters, cele 14 persoane care au murit după ce au fost călcate de tren, dormeau chiar pe șinele de cale ferată.

ADVERTISEMENT

Din primele informații, persoanele decedate ar fi muncitori care se întorceau în satul natal după ce fuseseră la muncă într-un mare oraș.

Accidentul s-a produs în provincia Maharashtra din vestul Indiei, iar ministrul Transporturilor a solicitat demararea de urgență a unei anchete.

ADVERTISEMENT

Transportul public este suspendat în India pe perioada pandemiei de coronavirus

Conform informațiilor de la fața locului, mecanicul a încercat să oprească trenul în momentul în care a văzut oamenii întinși pe șine, dar, din nefericire, impactul nu a mai putut fi evitat.

Din cauza restricțiilor impune de pandemia de coronavirus, zeci de mii de oameni din india și-au pierdut locurile de muncă și merg în marile orașe pentru a-și căuta de lucru.

ADVERTISEMENT

Autoritățile indiene au decis ca în perioada de pandemie să suspende transportul public, iar cetățenii sunt obligați să parcurgă distanțe foarte mari pentru a ajunge dintr-o localitate în alta.

În urmă cu o zi, cel puțin 13 oameni și-au pierdut viața și alți aproape 1.000 au fost răniți în sudul Indiei, după ce o serie de scurgeri puternice de gaze au avut loc la o uzină chimică.

ADVERTISEMENT

Medicii din India spun că pacienții care au ajuns la spitale s-au plâns de o senzație de arsură în ochi și de dificultăți de respirație. Zonele din jurul uzinei au fost evacuate de urgență. Scurgerea s-ar fi putut datora neglijenței muncitorilor, spun oficialii.

ADVERTISEMENT
Tags: