Accident înfiorător în județul Argeș! Opt persoane au fost rănite

Bogdan Solomon   
în HotNews
17/10/2020, 14:40
Accident înfiorător în județul Argeș! Opt persoane au fost rănite
Accident rutier la primele ore ale dimineții. Sursa foto: ISU Argeș

Un grav accident rutier s-a produs în primele ore ale dimineții de sâmbătă, 17 octombrie, pe Drumul Național 7, în localitatea Cotmeana, județul Argeș, între Lintești și Morărești, după ce o dubiță la volanul căreia se afla un cetățean bulgar a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autocar plin ochi cu turiști.

În urma impactului puternic, opt persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit ISU Argeș, la fața locului au intervenit două ambulanţe SMURD de prim ajutor, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de terapie intensivă mobilă, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Din fericire, niciuna dintre victime nu se află în stare gravă. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și urmează să se stabilească împrejurările exacte în care s-a produs nefericitul eveniment rutier.

Opt persoane au fost rănite în accidentul produs sâmbătă dimineață în județul Argeș

Trei persoane, doi adulţi şi un copil, au fost preluate şi transportate la spital de echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, în vreme ce o alta a ajuns în unitatea sanitară cu ajutorul echipajului de terapie intensivă mobilă.

Toate cele opt victime au suferit escoriaţii (zgârieturi), traumatisme cranio-cerebrale şi faciale minore. Ca urmare a scurgerilor de combustibil, traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri.

Din primele verificări, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 42 de ani, cetățean bulgar, care conducea o autoutilitară ce tracta o semiremorcă, deplasându-se pe DN 7, din direcția Pitești spre Rm. Vâlcea, în condiții de carosabil umed, în curbă ușoară la dreapta, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autocar de transport persoane, condus din sens opus, de un bărbat de 36 de ani, din București.

O dubiță a intrat în coliziune cu un autocar plin ochi cu turiști. Sursa foto: ISU Argeș
O dubiță a intrat în coliziune cu un autocar plin ochi cu turiști. Sursa foto: ISU Argeș

În urma evenimentului, toți ocupanții autoutilitarei, respectiv trei bărbați, trei femei și o minoră de 17 ani, precum și un pasager din autocar, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri și investigații medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul

Reamintim tuturor conducătorilor auto recomandarea de a adapta permanent viteza la condițiile meteo-rutiere și să circule cu atenție sporită, mărind distanța de siguranță, în special în condiții meteo nefavorabile, cum ar fi precipitații, carosabil umed, alunecos sau ceață”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș.

Închide ×