Tragedie pe un drum din județul Brăila. O femeie, ce mergea pe partea carosabilă, a fost izbită de un șofer în vârstă de 50 de ani. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva.
Polițiștii orașului Ianca au fost sesizați cu privire la un accident mortal, ce a avut loc pe DJ 221, între Ianca și localitatea Suțești. Incidentul a avut loc joi, în jurul orei 21.40.
Un șofer în vârstă de 50 de ani, din județul Argeș, a izbit din plin o femeie de 36 de ani, ce mergea pe partea carosabilă, pe secțiunea de drum dintre cele două localități menționate anterior. Din nefericire, femeia a murit pe loc.
Salvatorii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața victimei. Trupul neînsuflețit a fost preluat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila pentru efectuarea necropsiei.
Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest. Potrivit rezultatului afișat, acesta nu consumase băuturi alcoolice înaine de a se urca la volan.
„Din primele date se pare că un bărbat de 50 de ani, din judeţul Argeş, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 221, dinspre localitatea Şuţeşti către oraşul Ianca ar fi acroşat o femeie de 36 de ani, din judeţul Buzău, ce se deplasa pe partea carosabilă.
La faţa locului a sosit echipajul medical care a declarat decesul femeii. Şoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. Aceasta a fost preluată de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei”, a transmis IPJ Brăila.
Potrivit unor surse judiciare, femeia lucra la o fermă din zonă. Aceasta era cunoscută ca fiind consumatoare de alcool. În plus, ea ar fi avut și o serie de afecțiuni psihice, conform debraila.ro.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. În cadrul anchetei se vor stabili toate împrejurările în care a avut loc evenimentul.