Un șofer de 20 de ani a fost implicat într-un accident pe Centura Capitalei, în zona localității Jilava. În urma evenimentului, un motociclist a murit, iar un al doilea șofer a fost rănit.
În urma coliziunii, motociclistul în vârstă de 43 de ani a fost găsit, de autorități, inconștient. Șoferul fugar a fost găsit la scurt timp de polițiști. În acest incident a mai fost implicat încă un șofer de 37 de ani.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Măgurele, iar din primele verificări au constatat faptul că un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care se deplasa pe DNCB, în zona km 42, ar fi acroșat un motociclist, de 43 de ani, acesta din urmă fiind proiectat într-un alt autoturism, care circula din sensul opus de mers, condus de un bărbat de 37 de ani, iar în urma evenimentului rutier, tânărul de 20 de ani ar fi părăsit locul accidentului”, a transmis Poliția Ilfov.
Medicii ajunși la fața locului i-au oferit motociclistului îngrijiri medicale. Bărbatului găsit inconștient i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără succes. Autoritățile au declarat decesul.
Polițiștii l-au prins pe conducătorul fugar și l-au luat în custodia lor. Cei doi șoferi, de 20 și 37 de ani, au fost testați cu aparatele alcooltest și drugtest. Toate rezultatele au fost negative.
Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului Rutier Ilfov pentru a demara cercetări în acest caz și pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Un alt motociclist, în vârstă de 47 de ani, și-a pierdut viața în urma impactului cu un autoturism. Tragedia a avut loc pe Drumul Național 73A, la ieșire din Zărnești spre Brașov. Ambele vehicule au suferit daune semnificative.
Victima a fost găsită în stop cardio-respirator, iar medicii i-au acordat îngrijiri medicale. Din păcate, pentru acesta nu s-a mai putut face nimic, iar autoritățile au declarat decesul.
„La fața locului au fost direcționate o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ și elicopterul SMURD. În urma accidentului a rezultat o victimă, motociclistul, care se afla în stop cardio-respirator. Din păcate, bărbatul în vârstă de 47 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, maiorul Ciprian Sfreja.