Un accident rutier mortal s-a produs, marți dimineața, 28 mai, pe Drumul Național 1, în județul Bihor. În evenimentul cumplit au fost implicate un TIR și o mașină, în care se aflau patru persoane.
Tragedia a avut loc la primele ore ale dimineții pe DN 1, în localitatea Uileacu de Criș. La fața locului au fost solicitate mai multe echipaje medicale. Pompierii ajunși în zonă au constatat că în mașină se aflau patru oameni încarcerați.
„Ajunşi la locul intervenţiei, pompierii militari au acţionat la evacuarea celor patru victime încarcerate, iar echipajele militare au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare”, a transmis ISU Bihor.
Din nefericire, în urma impactului puternic, toți oamenii care se aflau în autoturism au murit. În ciuda manevrelor de resuscitare, toți au fost declarați decedați. Din informațiile presei locale, victimele sunt trei bărbați și un adolescent.
Deocamdată, circumstanțele în care s-a produs accidentul nu sunt clare. Polițiștii rutieri vor efectua cercetări, pentru a stabili cum a avut loc acest eveniment îngrozitor. Din imagini se observă că mașina în care se aflau victimele a ajuns într-un șanț.
În zona respectivă au intervenit cinci echipaje ale pompierilor din Bihor, cu autospeciale de descarcerare și de Terapie Intensivă Mobilă. Totodată, în sprijin au sosit și două ambulanțe SAJ Bihor.
În urma evenimentului rutier, traficul a fost blocat pe DN 1 în localitatea Uileacu de Criș, fiind deviată pe Drumul Județean 108I, prin localitatea Țețchea. Circulația a fost reluată în condiții normale după aproximativ trei ore de la producerea accidentului.
Un alt accident rutier grav s-a produs luni, în zona aeroportului din Craiova, aici unde o mașină a fost lovită de un TIR. Se pare că șoferița autoturismului nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers.
În acel moment, mașina a fost izbită de un TIR. Din nefericire, un bărbat în vârstă de 58 de ani, pasager în autoturismul condus de femeie, pe scaunul din dreapta șoferului, și-a pierdut viața.