În total au existat două victime, o femeie în vârstă de 69 de ani și un bărbat în vârstă de 70 de ani. Salvatorii au intervenit cu ”forțe sporite” în urma acestui accident grav. Din fericire ambele persoane încarcerate au fost extrase și transportate în viață la spital.
Medicii fac acum eforturi considerabile pentru a-i proteja de orice pericol. ”Ambele victime au fost extrase, primesc îngrijiri la fața locului. Este vorba despre o femeie în vârstă de 69 de ani și un bărbat de 70 ani.
În accident au fost implicate două autovehicule care, în urma coliziunii, au căzut într-un canal de irigații (fără apă), iar doi ocupanți aflați la bordul unuia dintre acestea sunt încarcerați”, au mai transmis autoritățile.
În total, în acest accident au fost implicate patru persoane, însă două dintre acestea au reușit să iasă singure din autoturism. ”Cele două persoane care s-au autoevacuat sunt rănite și primesc îngrijiri medicale la fața locului.
Ambele victime încarcerate au fost extrase și primesc îngrijiri la fața locului. Este vorba despre o femeie în vârstă de 69 de ani și un bărbat de 70 ani”, au transmis reprezentanții ISU care au ajuns la fața locului.
Ultimele 24 de ore au fost cumplite, în condițiile în care trei persoane au murit în două accidente. De exemplu, în Teleorman o mașină era străpunsă de parapetul de protecție, în timp ce la Vâlcea alte două autoturisme s-au ciocnit frontal. Accidentul produs pe E70 în Teleorman a avut loc între Roșiori și Peretu.
Aici, o mașină a fost secționată de parapetul de protecție de la marginea drumului, iar șoferul aflat la volan a murit pe loc. Au mai fost răniți în acest incident și o femeie de 44 de ani și un bărbat de 86 de ani.
Un alt accident grav s-a produs pe DN64 în localitatea Orlești din Vâlcea. Aici, două autoturisme s-au ciocnit violent, iar pasagerii au rămas încarcerați. Pompierii care au intervnit la fața locului au fost nevoiți să descarcereze victimele, însă ambele persoane au murit, fără a avea șanse de supraviețuire.
”Cele două victime conştiente au fost transportate la UPU Vâlcea, în timp ce, pentru celelalte două victime, echipajul SAJ împreună cu forţele ISU au efectuat manevre de resuscitare la faţa locului. Din nefericire, cele două victime inconştiente, un bărbat şi o femeie, nu au răspuns manevrelor de resuscitare şi au fost declarate decedate”, a transmis ISU Vâlcea.