Nu mai puțin de 9 persoane au fost implicate în accidentul din Năsăud. Unul dintre autoturisme, cu doi pasageri, s-a răsturnat. Pe lângă cele cinci persoane transportate la spital, alte patru victime au refuzat transportul la spital și au primit ajutor din partea medicilor la fața locului.
”Echipajele de intervenţie au găsit la locul solicitării 9 persoane implicate în accidentul rutier. Unul din autoturismele implicate era răsturnat pe plafon, iar pompierii militari năsăudeni care încadrează echipajul de descarcerare au extras cu accesoriile din dotare conducătorul auto, care era blocat. Nu a fost necesară îndepărtarea elementelor de caroserie”, arată reprezentanții ISU Bistriţa-Năsăud.
O altă victimă, un bărbat, a fost predată echipajului de prim ajutor SMURD, iar un alt bărbat a fost transportat de un echipaj SAJ Bistrița-Năsăud. Ambii erau cooperați și conștienți, dar acuzau dureri lombare. Cât despre copii, aceștia au ajuns alături de mama lor la secția ATI a spitalului din Bistrița.
”Doi copii împreună cu mama lor au fost preluaţi de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. După stabilizare, cele trei ambulanţe au început deplasarea spre UPU SMURD Bistriţa, respectiv UPU SMURD Pediatrie”, arată sursa citată, conform News.ro. În urmă cu două zile, o tragedie similară se petrecea în Vaslui.
Aici, un tânăr în vârstă de 19 ani care conducea un autoturism Dacia Duster nu s-a asigurat când ieșea din pensiune și a lovit puternic un Audi A8 cu șapte pasageri. Impactul s-a lăsat cu multe victime. Una dintre victime a fost iubita băiatului, o tânără care a fost proiectată prin parbriz.
”La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, două dintre victime fiind încarcerate, în stare de inconștiență, un bărbat în vârstă de 19 ani aflându-se în stop cardio-respirator. Victimele au fost descarcerate, concomitent fiind începute și manevrele de resuscitare.
O victimă în vârstă de 19 ani a fost resuscitată, aceasta a răspuns pozitiv manevrelor, ulterior fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. După stabilizare, victima a fost transferată la o unitate medicală din municipiul Iași.
Din nefericire, cea de-a doua victimă descarcerată, un bărbat în vârstă de 19 ani, nu a răspuns pozitiv manevrelor pentru resuscitare, medicul fiind nevoit să declare decesul”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui. În România, la fiecare 24 de ore mor câte 4 români pe drumurile țării, din motive multiple.
Autoritățile spun că pe lângă lipsa infrastructurii, de vină pentru această situați e și lipsa de educație rutieră a șoferilor și indisciplina acestora. Mai mult, un număr periculos de mare de șoferi se urcă la volan după ce au consumat alcool sau droguri, cu toate că riscă să ajungă după gratii dacă produc un accident mortal.