Fenerbahce a câștigat Supercupa Turciei după o victorie cu 2-0 în fața marii rivale Galatasaray. Bucuria succesului a fost umbrită de accidentarea unui jucător important, care ar putea rata întâlnirea cu FCSB.
Fundașul stânga Levent Mercan, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren în duelul cu Galatasaray alături de proaspăt transferatul Matteo Guendouzi, a suferit o ruptură parțială la bicepsul femural drept și a devenit indisponibil pentru următoarea perioadă.
”În urma accidentării suferite de jucătorul Levent Mercan, în timpul meciului împotriva lui Galatasaray, a fost efectuat un RMN la Spitalul Medicana Ataşehir. În urma evaluării a fost detectată o ruptură parțială la nivelul ischiogambierului drept, iar jucătorul a început tratamentul”, a anunțat clubul Fenerbahce, pe rețelele de socializare.
Turcii scriu că vedeta lui Fenerbahce va lipsi cel puțin 4-6 săptămâni. Astfel, Levent Mercan va lipsi de la meciul cu FCSB, din ultima etapă a grupei de Europa League, programat la București, pe 29 ianuarie, de la ora 22:00.
Cu o săptămână înainte, Fenerbahce, care se află în lupta pentru a prinde Top 8 și a se califica direct în optimile de finală ale competiției europene, va primi vizita englezilor de la Aston Villa.
După o serie de 4 înfrângeri consecutive, FCSB a revenit în cărțile calificării din Europa League după victoria fantastică cu Feyenoord, scor 4-3. Campioana României speră în continuare că va prinde Top 24.
Pentru acest lucru, ”roș-albaștrii” au nevoie de cel puțin 4 puncte în ultimele două etape, în care vor întâlni Dinamo Zagreb în deplasare (22 ianuarie, ora 22:00) și Fenerbahce pe teren propriu (29 ianuarie, ora 22:00).
După disputarea a 6 etape din grupa unică de Europa League, FCSB se află pe poziția 27, cu 6 puncte, la un singur punct în spatele lui Celtic Glasgow, echipă situată pe 24, ultimul loc care asigură accederea în play-off-ul pentru optimile de finală.