Sport

Video. Accidentare gravă pentru un star din circuitul ATP!

Probleme medicale foarte grave pentru un star din ATP. Participarea la turneul de la Miami, Cupa Davis şi începutul sezonului de zgură sunt puse în pericol.
14.03.2018 | 17:19
Video Accidentare grava pentru un star din circuitul ATP
ADVERTISEMENT

Este vorba despre Dominic Thiem, austriacul în vârstă de 24 de ani clasat pe locul 6 ATP. Thiem a disputat partida din turul al treilea la Indian Wells împotriva uruguaianului Pablo Cuevas, iar în primul set şi-a luxat glezna, însă a continuat să joace deşi avea dificultăţi foarte mari în deplasare. 

De abia după o oră de la accidentul cu glezna, Thiem a cerut intervenţia medicilor, care l-au sfătuit să se retragă. În timpul unei pauze dintre game-uri, austriacul a avut şi sângerare nazală, dar a continuat să joace chiar şi aşa. De abia în setul decisiv la scorul de 4-2 pentru Cuevas a luat decizia de a se retrage din partidă.

ADVERTISEMENT

Accidentarea este mult mai gravă decât se preconiza

Dominic Thiem a declarat imediat după meci că accidentarea nu este atât de gravă, dar că va efectua un RMN în ziua următoare. “Probabil că va trebui să îmi iau câteva zile libere, dar cred că voi fi bine în timp util pentru Miami”, mărturisea austriacul la conferinţa de presă la care a venit şchiopătând.

Ultimele zvonuri nu sunt deloc favorabile pentru Thiem. Directorul turneului “Erste Bank Open 500” din Viena care a fost prezent în California pentru a-l vedea la treabă pe Dominic a declarat că austriacul va avea nevoie de 3 sau 4 săptămâni departe de terenul de tenis: “Sperăm că Domi va reveni mai puternic. O pauză de 3 sau 4 săptămâni este groaznică, dar necesară.”

ADVERTISEMENT