Fotbal international

Accidentare groaznică în meciul de Cupa Angliei dintre Tottenham și Southampton: ”La naiba, i se vede osul!” VIDEO

06.02.2020 | 16:59
Accidentare groaznica in meciul de Cupa Angliei dintre Tottenham si Southampton La naiba i se vede osul VIDEO
ADVERTISEMENT

Întâlnirea din 16-imile de finală ale Cupei Angliei dintre Tottenham și Southampton disputată miercuri la Londra și încheiată cu succesul gazdelor, scor 3-2, a adus un spectacol desăvârșit pe noua arenă a lui Spurs, dar și momente mai puțin plăcute în finalul primei reprize.

Accidentare gravă în meciul de Cupa Angliei dintre Tottenham și Southampton: ”La naiba, i se vede osul!”

La scorul de 1-1, spre finalul primului act, jucătorul gazdelor, Ryan Sessegnon, a degajat o minge, iar spre finalul acțiunii, crampoanele sale s-au oprit pe piciorul lui James Ward-Prowse, care se deplasa și el către balon.

ADVERTISEMENT

Imediat, în jurul fotbalistului accidentat s-au strâns toți jucătorii de pe teren, iar echipele medicale au apărut imediat la fața locului.

Colegul lui Ward-Prowse de la Southampton, Shane Long, a fost cel mai șocat de accidentarea cumplită care a avut loc pe gazon.

ADVERTISEMENT


Fiind și primul care i-a văzut piciorul lui Ward-Prowse, Long a fost auzit și văzut cum striga către echipele medicale: ”La naiba, la naiba. I se vede osul!”

James Ward-Prowse, scos pe targă și cu mască de oxigen

Impactul dintre Ryan Sessegnon și James Ward-Prowse a cauzat atâta durere pentru cel de-a doilea încât acesta a avut nevoie de o mască de oxigen pentru a rezista.

ADVERTISEMENT

După câteva minute de îngrijiri primite pe teren, mijlocașul de 25 de ani al ”Sfinților” a fost scos pe targă.

Vești bune oferite de antrenorul lui Southampton

După finalul partidei de pe ”Tottenham Hotspur Stadium”, antrenorul lui Southampton, Ralph Hasenhuttl, a explicat care e starea jucătorului său.

ADVERTISEMENT

”Din fericire, accidentarea nu este așa de gravă precum a părut. Sunt foarte fericit că, în afară de eșec, nu am primit o altă veste proastă. Era suficient”

După 0-0 în partida tur, Tottenham și Southampton s-au întâlnit miercuri într-o rejucare din 16-imile de finală ale Cupei Angliei.

Partida de la Londra a fost una extrem de spectaculoasă, cu goluri frumoase și răsturnări de scor. În final, trupa lui Mourinho s-a impus cu 3-2.

ADVERTISEMENT
Tags: