Ionuţ Panţîru are parte de ghinion total, la scurt timp după ce Gigi Becali a anunţat că va juca titular. FANATIK a aflat cât de gravă este accidentarea fundaşului stânga, care a ieşit şifonat după un contact cu Adrian Şut, unul dintre coechipierii lui.
Din informaţiila FANATIK, accidentarea lui Ionuţ Panţîru este una foarte gravă, după ce cartilajul de la rotula genunchiului drept s-a rupt în urma contactului cu Adrian Şut. În minutul 20 al meciului cu Sepsi, mijlocaşul de 21 de ani a încercat să-l deposedeze pe Cătălin Golofca, însă l-a lovit pe colegul său în genunchi.
FANATIK a aflat că prognosticul pentru Ionuţ Panţîru este unul dur, acesta urmând să stea pe tuşă între 6 şi 9 luni. În urma RMN-ului, doctorii i-au transmis că ar putea să stea pe bară în jur de 9 luni, ceea ce ar însemna că fundaşul stânga ar reveni abia la finalul lunii ianuarie 2022.
După această accidentare, Ionuţ Panţîru va ajunge pe masa de operaţie şi speră că totul va decurge mult mai bine pentru a reveni cât mai repede pe teren. Cu puţină şansă şi o recuperare foarte bună, fundaşul stânga ar putea să revină în 6 luni, ceea ce l-ar ajuta să prindă cantonamentul din iarnă al echipei.
Chiar dacă faza în care Adrian Şut l-a lovit pe Ionuţ Panţîru s-a petrecut în minutul 20, fundaşul de 25 de ani a continuat să joace încă 13 minute, când a fost înlocuit cu Risto Radunovic.
Accidentarea a venit într-un moment foarte bun pentru Ionuţ Panţîru. Reuşise să marcheze golul victoriei în meciul cu FC Botoşani, primul din play-off, la şapte minute după ce Toni Petrea îl introdusese pe teren. Reuşita l-a făcut pe Gigi Becali să-i promită locul în primul “11” al FCSB.
“Eu sunt de 18 ani in fotbal! Am avut multe momente de bucurie, dar golul ăsta al lui Panțîru, ăsta a fost cel mai ‘bucuros’ gol din toate golurile pe care le-am avut eu. A fost de trei puncte, cred că va fi și de campionat! Și pentru că l-a dat el!
De acum o să-l vedeți pe teren în permanență, înseamnă că ne aduce baftă și bucurie. Și trebuie să-i facem și noi lui o bucurie. Nu mă interesează nimic, el va fi titular! Nu mă interesează pe ce poziție, el trebuie să fie titular! Oriunde vrea antrenorul, să îi găseasca loc în echipă. Ăsta e ordinul”, spunea Gigi Becali după FCSB – FC Botoşani 2-1.
FCSB va juca joi, de la ora 19:45, cu U Craiova în etapa a 4-a din play-off-ul Ligii 1. Trupa lui Toni Petrea ocupă primul loc, cu 39 de puncte, în timp ce oltenii sunt la 5 puncte în spatele liderului.