News

Și-au înscenat accidente pentru a obține bani de la asigurători. Trei persoane au fost reținute

Și-au înscenat propriile accidente pentru a primi ilegal despăgubiri de la firmele de asigurări. Mai multe persoane reținute în județul Argeș.
20.04.2023 | 19:23
Siau inscenat accidente pentru a obtine bani de la asiguratori Trei persoane au fost retinute
ADVERTISEMENT

Polițiștii argeșeni au reținut trei persoane care au înscenat mai multe evenimente rutiere pentru a obține în mod ilegal despăgubirile de la asigurători. Cercetările sunt făcute de polițiștii serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, în dosare privind fraudele din domeniul asigurărilor.

Înscenări de zeci de mii de lei

Potrivit datelor poliției argeșene se continuă cercetările în două dosare penale, referitoare la evenimente rutiere înscenate, cu pagube materiale, pentru a se obține despăgubiri de la societățile de asigurare. În primul dosar, este vorba de un eveniment rutier care s-ar fi produs în decembrie anul trecut, pe raza comunei Miroși (județul Argeș).

ADVERTISEMENT

Au fost implicate o mașină condusă  de o femeie (36 de ani) din comuna Mozăceni (Argeș) și o alta, condusă de un bărbat (41 de ani) din comuna Bradu. Potrivit poliției, cei doi ”au încheiat un formular de constat amiabil, iar în urma solicitării despăgubirilor către firma de asigurare aferentă autoturismului condus de bărbat, a fost încasată o despăgubire în valoare de peste 32.000 de lei”.

”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură private”. În al doilea dosar este vorba de un alt eveniment rutier care s-ar fi produs, în luna februarie,  într-o parcare de supermarket. Au fost implicate un autoturism condus de un bărbat din Brașov (29 de ani) și un vehicul utilitar, condus de un bărbat din comuna Șușani (Vâlcea).

ADVERTISEMENT

Trei persoane reținute

Potrivit poliției,  ”cei în cauză au încheiat un formular de constat amiabil, valoarea estimată a despăgubirilor ce ar fi urmat să fie obţinute de bărbatul de 29 de ani, din Bascov, fiind de aproximativ 49.000 de lei, sumă ce nu a fost plătită de către firma de asigurare aferentă autovehiculului condus de al doilea conducător auto”.

Polițiștii au deschis dosar penal în această cauză pentru ”înșelăciune, complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, mașina bărbatului din Brașov fiind indisponibilizată. Miercuri, 19 aprilie, femeia din Mozăceni și bărbatul din Brașov au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, la fel și bărbatul din comuna Șușani.

ADVERTISEMENT

Mega-fraude în Bihor

La începutul acestui an, și polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din județul Bihor au făcut o serie de percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de înscenarea unor evenimente rutiere. „Polițiștii desfăşoară 24 de percheziţii domiciliare, în judeţul Bihor, la persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de înşelăciune, înşelăciune privind asigurările, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic şi fals în declaraţii”, informa la acea dată poliția.

ADVERTISEMENT

Potrivit cercetărilor, zeci de persoane din județul Bihor ar fi pus la cale o schemă de fraudare a asigurătorilor, în perioada 2020-2022,  înscenând mai multe evenimente rutiere. În urma deschiderii a 23 de dosare de daune, mai multe societăți de asigurare au plătit deja peste 650.000 de lei.

În acest caz, la care au participat polițiștii de la investigații criminale, arme și explozibili, ordine publică, servicii speciale din cadrul IPJ Bihor, 30 de persoane sunt acuzate de fals, înșelăciune în declarații, fals material înscrisuri, fals în declarații.