Life

Aceasta este cea mai mică țară din lume. Se află chiar în Europa și are numai 3 locuitori

Cea mai mică țară din lume are numai 3 locuitori. Deși este situată în Europa, mulți nu au auzit niciodată despre aceasta.
07.11.2024 | 22:12
Aceasta este cea mai mica tara din lume Se afla chiar in Europa si are numai 3 locuitori
Cel mai mic stat din lume se află în Europa. Sursa foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

Cea mai mică țară din lume este în Europa și doar 3 persoane locuiesc în ea. Nu multe persoane știu despre ea, deși e foarte aproape de Marea Britanie.

Unde este cea mai mică țară din lume, cu doar 3 locuitori

Atunci când ne gândim la cel mai mic stat din toată lumea, primul gând este Vatican, o enclavă în orașul Roma, Italia. Există, însă, o țară și mai mică, aflată tot în Europa.

ADVERTISEMENT

Aceasta se află în largul coastei Marii Britanii. “Țara” cea mai mică din lume este de mărirea unui teren de fotbal și are propria monedă, dar și propriul steag.

Aici locuiesc doar trei persoane în prezent, iar țara a fost fondată cu mulți ani în urmă. Este vorba despre Sealand. Nu mulți știu despre acest stat și despre istoria sa.

ADVERTISEMENT

Sealand a fost fondată la finalul anilor 1960, pe fostul fort englez Maunsell Fort din Marea Nordului, care se află la aproximativ 10 kilometri de coasta Suffolk, Anglia.

ADVERTISEMENT

Țara se află pe o fortăreață de război abandonată, iar un fost major al armatei britanice, Roy Bates, este cel care a fondat-o.

Atunci când Roy a înființat propriul său post de radio, “Radio Esssex”, a avut parte de restricții legale. Motivul a fost dat de faptul că doar BBC putea emite în Marea Britanie în perioada respectivă.

ADVERTISEMENT

Astfel, Bates a avut ideea să meargă pe fortul respectiv și Roughs Tower, amplasat în apele internaționale. Atunci când a ajuns acolo, a decis să declare fortăreața drept stat independent și l-a numit Sealand.

După aceea, el s-a încoronat ca rege al statului. În ziua de astăzi, în Sealand locuiesc cei doi nepoți ai lui Roy Bates, Prințul Liam și Prințul James, dar nu în mod permanent.

ADVERTISEMENT

Acolo mai locuiește și un agent de securitate, în fiecare zi, arată Express. Există o singură clădire în Sealand, care dispune de șapte dormitoare, o cameră de zi și o toaletă, precum și de o capelă multiconfesională.

În stat există și o închisoare

Clădirea mai are și o sală de sport, dar și o închisoare. Acolo a fost închis, cu mult timp în urmă, un avocat german care a încercat să invadeze acest stat.

Acesta a executat trei luni de închisoare iar Germania chiar a trimis în Sealand un diplomat de la ambasada sa din Londra pentru pentur negocierea eliberării avocatului.

Deși statul este foarte aproape de Marea Britanie, nu este deloc ușor să ajungi acolo. Pentru o simplă călătorie  în Sealand, ai nevoie de mai multe documente și chiar de o viză.

Sealand are propria monedă digitală, dar și cetățeni digitali. Mai mult, se plănuiește mărirea suprafeței statului, dar nu se știe cum va fi posibil.